AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 14 mai

CALENDAR RELIGIOS – 14 mai

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfințit Mc. Terapont, episcopul Ciprului

Greco-catolic – Sf. m. Isidor din Chios

Romano-catolic – Sf. Matia, ap.

Sfântul Mucenic Isidor din Hios, pomenit în calendarul creștin la 14 mai, era originar din Alexandria și a trăit în timpul împăratului Deciu (249-251). Sfântul Isidor a fost soldat sub comanda unui anume Numerian, adversar înrăit al creștinilor.

Înscris în oastea împărăţiei, având rangul ce se numea „option”, Sfântul Isidor se afla cu partea sa de oaste în Alexan­dria, sub ocârmuirea lui Nu­me­rian, un duşman de moar­te al creştinilor. Sfântul Isidor era creştin de multă vreme, tare şi viteaz cu trupul, şi avea o viaţă plăcută lui Dumnezeu, pentru că îşi ducea zilele în feciorie, rugă­ciune şi fapte bune.

Din poruncă împărătească, oastea de sub ascultarea lui Numerian a trebuit să plece din Alexandria şi să se mute în insula Hios. Împreună cu oastea a mers în acea insulă şi fericitul Isidor. Într-una din zile, un sutaş cu numele Iuliu, păgân la suflet şi pizmaş, l-a pârât pe dreptcredinciosul Isidor că este creştin şi că, în taină, se roagă lui Hristos.

Pentru faptul că tânărul soldat refuza să intre în templele păgâne și era deseori văzut rugându-se lui Hristos, a fost denunțat și adus la judecată înaintea lui Numerian. În fața comandantului a mărturisit fără temă credința în Hristos și a fost decapitat în anul 251.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA