AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 11 februarie

CALENDAR RELIGIOS – 11 februarie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Sfințit Mc. Vlasie, episcopul Sevastiei; Sf. Teodora împărăteasa

Greco-catolic – Sf. ep. m. Vlasie; Prima apariție a Sfintei Fecioare la Lourdes – 1858

Romano-catolic – Sf. Fc. Maria de la Lourdes

Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie, pomenit în calendarul creștin la 11 februarie, a trăit în cetatea Sevastia din Capadocia (regiune situată în centrul podișului anatolian; unul din cele mai importante centre ale creștinismului în secolul al IV-lea), în timpul împăratului Liciniu (308-321).

Hirotonit episcop sfântul dobândise darul vindecărilor, tradiția spune că tămăduia chiar și animalele. În timpul persecuțiilor, Sfântul Vlasie viețuia ascuns într-una din peșterile Muntelui Argheos. Aici, în fața peșterii, veneau fiarele sălbatice căutând binecuvântarea Sfântului Vlasie, mai ales atunci când se îmbolnăvea vreuna dintre ele.

Sfântul Vlasie se ascundea de furia persecutorilor, așa cum făceau pe atunci mulți creștini, nelăsându-se torturat fără voia lui Dumnezeu. În cetate erau puțini creștini iar cei mai mulți fugeau în pustie, în munți și în peșteri de frica chinurilor, pe care unii, neputând să le rabde, s-au închinat o vreme la idoli.

Niște vânători, care l-au descoperit, l-au pârât la dregătorul cetății, Agricola, care a poruncit să fie prinși toți creștinii ascunși. După ce a fost supus la chinuri, Sfântul Vlasie a fost aruncat în temniță, unde a reușit să întărească și mai mult în credința în Hristos pe șapte femei creștine și doi copii, închiși și ei acolo. Cu toții au primit cununa muceniciei prin tăierea capului în anul 316.

Tot astăzi este pomenită și Sfânta Teodora împărăteasa.

Sfânta Teodora a fost soția împăratului iconoclast (împotriva cultului icoanelor) Teofil (829-842); spre deosebire de soțul său împărăteasa Teodora era iconodulă (cinstea icoanele).

La moartea lui Teofil (842) i-a urmat la tron fiul său Mihai, care fiind încă un copil, treburile statului erau administrate de Teodora. Astfel prigoana iconoclastă a încetat, împărăteasa convocând un sinod la Constantinopol, în 843, prin care s-a restabilit dogma ortodoxă și icoanele și-au ocupat din nou locul lor în cultul creștin.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA