AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 13 ianuarie

CALENDAR RELIGIOS – 13 ianuarie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Mc. Ermil și Stratonic; Sf. Ier. Iacob, episcop de Nisibe

Greco-catolic – Sf. m. Ermil și Stratonic

Romano-catolic – Sf. Ilarie, ep. înv.Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au trăit în ținutul Iliricului și al Dunării de Mijloc, pe vremea persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Licinius (308-321).

Sfântul Mucenic Ermil avea credința creștină și slujea ca diacon. A fost pârât că se închină de multă vreme lui Hristos, râde de zeii romanilor și întru nimic îl socotește pe împărat.

Adus la judecată, și-a ținut cu dârzenie mărturisirea, încât, după ce a fost bătut cu cruzime, a fost aruncat în temniță. Aici l-a întâlnit pe Staratonic, un vechi prieten, creștin, care era străjer al închisorii. Pentru prietenul său care suferea, Stratonic a mărturisit și el credința creștină și a fost la rândul său chemat la judecată.
Au fost amândoi condamnați la moarte prin înec și au fost aruncați în apele Dunării, la 13 ianuarie 303. Trupurile lor scoase de valuri la mal au fost luate de creștini și îngropate aproape de cetatea Singidunum (Belgradul de astăzi).

Tot astăzi, pomenim pe Sfântul Ierarh Iacob (sec. IV), care a pătimit pentru Hristos pe vremea lui Maximian (286-305). După multe nevoinţe, descoperit fiind de creştini, a fost înălţat la treapta de episcop în Nisibe. Sfântul Iacob l-a osândit pe Arie, fiind de faţă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325.

A scris multe cărţi împotriva rătăcirii lui Arie, învăţând poporul dreapta credinţă. Ajungând la adânci bătrâneţi, Sfântul Iacob s-a mutat în pace la Domnul.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA