Acasăoameni noiAUDIERE - La ce concluzie au ajuns cei doi deputaţi maramureşeni implicaţi...

AUDIERE – La ce concluzie au ajuns cei doi deputaţi maramureşeni implicaţi în Cazul Irina Cristescu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cei doi deputaţi maramureşeni, Mircea Man şi Nuţu Fonta care fac parte din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Camerei Deputaţilor, primul în calitate de preşedinte şi celălalt ca membru au fost impresionaţi de povestea româncei Irina Cristescu.

Aceasta a apelat la comisie după ce instanţa română a decis ca micuţa pe care o are din relaţia cu un mexican să fie trimisă în ţara tatălui deşi este născută în Statele Unite şi de aproape doi ani stă cu mama în România.

„A avut loc audierea Doamnei Irina Cristescu, ne-a prezentat situaţia, în fapt tot ce s-a întâmplat din Mexic, Statele Unite, România. Esenţa dosarului cred că o cunoaşteţi, respectiv faptul că în Mexic a stat doar cinci săptămâni, a născut fetiţa în Statele Unite, de un an şi opt luni este în România”, a precizat Mircea Man, preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii.

Man spune că i se pare ciudată sentinţa dată de magistraţii români dar că mai există cale de întors.

”Ceea ce mi se pare suspect este faptul că doamna Irina Cristescu are ordonanţă preşedinţială prin care i se încredinţează copilul până la divorţ şi are toate actele legale ca fetiţa să fie la mamă şi în România iar senţinţa care s-a dat la Tribunal este greu de explicat. Cert este că se aşteaptă motivarea, după motivare sunt 15 zile în care trebuie dusă la îndeplinire dar un refuz poate să îi aducă în situaţia în care ducerea copilului în Mexic să nu fie imediată ci doar după finalizarea raportului şi după o sentinţă clară şi definitivă dată în România”, a mai adăugat Man.

Comisia s-a reunit de urgenţă şi a făcut deja demersurile de informare către Ambasada Comisia juridică şi Ministerul Justiţiei dar şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului.

O propunere care ar putea ţine micuţa lângă mamă are şi deputatul Nuţu Fonta care spune că în astfel de cazuri trebuie să se acţioneze cu celeritate pentru binele celei mici dar şi a mamei.

„Propunerea mea a fost să se constituie un grup operativ fiind vorba despre o situaţie foarte stresantă pentru doamna Irina Cristescu, de a face un grup de lucru constituit din specialiştii noştri, din avocaţi, că erau doi avocaţi ai petentei şi de la restul instituţiilor care au fost invitate la audiere pentru a găsi o modalitate de protejare a acestui cetăţean român care are un copil de cetăţenie americană”, a explicat Nuţu Fonta.

”Comisia din care fac parte nu are putere decizională şi nici nu poate influenţa în niciun fel Justiţia dar, dacă se face o comisie operativă şi se mişcă lucrurile rapid, zic eu că sunt şanse să se sesizeze toate autorităţile care pot să dea un semnal de alarmă. Încă mai este o cale de atac. Din informaţiile pe care le am încă mai este o asemenea cale, aşteaptă formularea ultimei sentinţe şi aceasta poate să fie atacată. În acest caz trebuie să luăm poziţie faţă de cetăţenii români care trebuie protejaţi. Trebuie să găsim o cale legală să ne impunem punctul de vedere mai ales că în acest caz s-au făcut ameninţări, presiuni, s-a plecat noaptea pe ascuns din hoteluri, cu agenţi, ofiţeri de poliţie, puţi sub pază, lucruri care se regăsesc doar în filme”, a mai adăugat Fonta.

Irina Cristescu a fost căsătorită cu Hector Bitar de la Pena, nepotul lui Carlos Slim (unul dintre cei mai bogați oameni din lume), cu care a avut o fetiţă, născută în luna ianuarie 2014. Alessia Miroslava este acum prinsă la mijloc, între cei doi părinţi.

Sursa foto: dcnews.ro

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA