AcasăOPINIIALEGERI LOCALE 2016 – Partidele propun aceiași oameni pentru Consiliul Județean Maramureș

ALEGERI LOCALE 2016 – Partidele propun aceiași oameni pentru Consiliul Județean Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

O scurtă privire aruncată în partea de sus a listelor, acolo unde se găsesc locurile eligibile, nu poate să-ți lase decât un gust amar. Pe primele poziții s-au postat unele dintre cele mai ineficiente persoane din administrația publică, în dreptul cărora nu poate fi trecută nicio împlinire, deși o parte din ele au în palmares câteva mandate de consilieri județeni.

N-au făcut nimic, și-au văzut de rezolvarea problemelor personale, de afaceri și gheșefturi nesimțite, nu s-au implicat în viața comunităților pe care le-au reprezentat, și-au încasat indemnizațiile lunare, au profitat de fiecare oportunitate ivită și cam atât. Nimic palpabil n-a rămas după cei care au îmbătrânit degeaba prin politica locului.

Asta nu-i împiedică să vină din nou și să ceară voturile maramureșenilor pentru încă patru ani, care vor trece la fel ca și cei de până acum. Vor promite și acum marea cu sarea, drumuri moderne, poduri peste toate râurile și gârlele, biserici de patrimoniu reabilitate, aeroport modernizat, maluri și ape curate, spitale și școli occidentale. Nu le va tremura vocea, fețele mincinoșilor nu se vor înroși pentru că în timp au căpătat experiență în practica nerușinării.

Alături de ei în campanie se vor afla parlamentarii maramureșeni, aceste monumente vii ale  incapacității, ineficienței și nesimțirii. La mitingurile organizate vor veni și politrucii cei mari din Capitală, se vor implica pentru că știu foarte bine că parlamentarele din toamnă și ajungerea la guvernare depind  în mare măsură de rezultatele de la locale.

PNL are pe primele patru poziții politicieni cunoscuți mai ales prin nerealizările lor. Primii doi, Mircea Man și Marinel Kovacs, au fost un mandat președinți ai CJ. E vie în memoria maramureșenilor perioada plină de crunte nerealizări ale lui Mircea Man, cel care sigur ar fi intrat în istorie la categoria cel mai slab președinte, dacă după el n-ar fi venit la cârmă Zamfir Flore Ciceu, care sigur l-a întrecut.

Marinel Francisc Kovacs are în palmares mai multe mandate de consilier, dar în afara faptului că uneori se mai certa în plen cu Man, actualul său coleg de gașcă politică, nu mai e nimic de adăugat. Cât privește realizările din perioada în care el se afla la comanda instituției și PNL la cârma țării, să avem pardon, ne e rușine să ne amintim de ce a fost.

Locurile trei și patru sunt ocupate de fostul prefect țărănist și senator democrat – liberal Gheorghe Mihai Bârlea și Ioan Călin Bota, o marionetă cu ifose de liberal, un fel de Gică Contra în actualul Consiliu Local Baia Mare. După părerea mea, lista candidaților PNL, cel puțin în capul ei, este o sfidare, o bătaie de joc la adresa alegătorilor.

Nici după cele mai sofisticate combinații și permutări nu s-ar fi putut ajunge la asemenea performanță. Patru indivizi care toată viața au fost slujbași la stat ne sunt propuși ca salvatori ai județului. Nu cred să mai fie cineva dispus să muște din momeala otrăvită oferită de liberali. Mai jos, pe locuri decorative, se găsesc și oameni de valoare, adevărați profesioniști, cu realizări notabile  în domeniile în care activează, dar ei n-au nicio șansă să ajungă în CJ.

Aproape la fel stau lucrurile și în tabăra rivală (pe hârtie), cea a social-democraților. Pe primele cinci poziții sunt plasați trei candidați cu notorietate: Gabriel Zetea, Anton Rohian și Emil Marinescu. Da, cunoscuți la nivel de județ, dar total necunoscuți în domeniul realizărilor, cu toate că, dacă nu mă înșală memoria, sunt cei care dețin cele mai multe mandate de consilier. Unde mai pui că palavragiul Zetea a fost vicepreședinte o dată, Marinescu de trei ori, iar Rohian a ocupat funcția de prefect.

Singura deosebire față de liberali e că pe locurile doi și patru sunt plasați doi candidați mai tineri și necunoscuți, iar până la poziția 15 sunt destui de aceeași factură. Dacă în frunte n-ar fi dinozaurii pomeniți, cărora li se alătură și Emil Ambruș (7), chiar am putea vorbi despre o schimbare de mentalitate în alcătuirea listei. Poate la ediția viitoare…

Conservatorism la nivel ridicat găsim la UDMR, acolo unde o schimbare se produce cam la 15 ani o dată. Așa se face că niște persoane candidează în toate alegerile. Pentru CJ îi regăsim pe eternii Bondi Gyongyike, Kokenyesdi Mihai, Miklos Csaba, Ioan Vicsai. Ultimul, ar putea ieși la pensie și din postura de candidat pentru CJ.

Ceva pretenții poate emite Partidul Ecologist, care i-a plasat pe Cristian Anghel și Mircea Ciocan pe primele două locuri. E un test bun pentru Anghel ca să vadă cam unde se situează în acest moment în preferințele electoratului.

Sunt și câteva candidaturi exotice, categorie în care putem să încadrăm Mișcarea Populară, cu Lucian Ioan Titus Morar, excentricul primar din Ulmeni, în capul listei, dar și cu Mircea Mihordea (7), fost senator PRM.

Tot acolo e locul PRM, care parcă și-a copiat lista de la alegerile anterioare, doar cei care au decedat între timp lipsind din rândul celor 39 de mucenici ai lui Ioan Babiciu, gata să se sacrifice pentru ceva ce nici ei nu știu despre ce vorba.

E de mirare că Partidul M10 (Monica Macovei) a găsit 29 de persoane pe care să le treacă pe listă. E o performanță, să recunoaștem. Dacă adună mai mult de 1.000 de voturi, atunci se poate vorbi despre un succes remarcabil.

Fără nicio șansă pleacă la luptă ALDE, care nu e partid, ci mai degrabă o adunătură ciudată de oameni neinteresanți pentru nimeni, dar aleși pe sprânceană de Cornelia Negruț, femeia care a distrus formațiunea.

În fine, fostul deputat Gheorghe Zoicaș propune alegătorilor o listă cu nouă candidați, primul loc revenindu-i celui care a fondat Partidul Maramureșenilor. Zoicaș a mai avut încercări de revenire, n-a reușit, dar omul are dreptul să spere în continuare.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA