Casa Poporului, cea mai cunoscută clădire din România şi a doua cea mai mare din lume, funcţionează de zeci de ani fără autorizaţie de incendiu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti. Concret, explică reprezentanţii ISU, construcţia nu are documentul administrativ prin care inspectoratele pentru situaţii de urgenţă ar trebui să certifice îndeplinirea cerinţei esenţiale de „securitate la incendiu“.
Mai exact, prin îndeplinirea cerinţei „securitate la incendiu“ trebuie ca instalaţiile, construcţiile şi amenajările să fie proiectate şi executate astfel încât pe toată durata de viaţă a acestora, în cazul unui incendiu, să fie asigurate următoarele cerinţe: estimarea stabilităţii elementelor portante pentru o perioadă determinată de timp, limitarea apariţiei şi propagării focului şi fumului în interiorul construcţiei, securitatea forţelor de intervenţie, limitarea incendiului la vecinătăţi şi posibilitatea evacuării oamenilor în condiţii de siguranţă sau salvarea acestora prin alte mijloace.
De asemenea, reprezentanţii ISU Bucureşti au explicat că „securitatea la incendiu“ are ca obiectiv reducerea riscului de incedniu prin mai multe metode: Asigurarea măsurilor de prevenire a incendiiilor în fazele de proiectare şi executare a construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor şi menţinerea lor la parametri proiectaţi în exploatarea acestora; Echiparea şi doatarea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor; Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor; Asigurarea intervenţiei pompierilor în cazul producerii de incendii la construcţii, instalaţii, amenajări, precum şi a altor forţe de salvare a persoanelor şi bunurilor.
În 1983, după o lungă perioadă în care colective cu zeci de arhitecţi s-au întrecut pentru a-l impresiona pe Nicolae Ceauşescu, au început în mod oficial lucrările la Casa Poporului. Arhitecta Anca Petrescu a fost cea care a câştigat concursul şi a ajuns să proiecteze impresionanta construcţie. Pentru construcţia clădirii au muncit în jur de 20.000 de oameni. Timp de şapte ani, în trei schimburi, fără să ţină cont de caniculă sau de ger. Un efort colosal, care a fost răsplătit cu sume importante de bani, după cum povestea arhitecta. În comparaţie cu muncitorii de pe şantier, arhitecţii erau plătiţi mult mai prost, însă toţi erau răsplătiţi cu aceeaşi suma. Nicoale Ceauşescu nu lua în calcul performanţele individuale sau proiectele pe care aceştia le făceau. Era suficient să fii unul dintre arhitecţii care lucrau pe şantier, alături de Anca Petrescu, ca să fii plătit cu aceeaşi sumă care îi era oferită şi ei.
Pe lângă efortul incredibil pe care muncitorii îl depuneau în fiecare zi, aceştia se expuneau unor pericole mari, direct proporţionale cu mărimea şantierului în care lucrau. Pentru mulţi dintre ei, zilele de muncă petrecute în inima Bucureştiului au fost ultimele din viaţa lor. După revoluţia din anul 1989 toate lucrările au fost sistate. A urmat un lung proces prin care locuitorii ţării erau întrebaţi dacă vor să demoleze construcţia aproape terminată. Un număr foarte mic dintre aceştia au ales ca gigantul din Capitală să fie demolat şi aşa a ajuns să i se găsească o întrebuinţare clară. Pentru că este vorba despre o clădire impresionantă, cu o suprafaţă de 370.000 de metri pătraţi şi 84 de metri înălţime, trebuie ca ventilaţia din interiorul acesteia să fie ireporşabilă. Lucru care nu se întâmplă în acest moment în Casa Poporului, după cum povestea în 2013 chiar arhitecta Anca Petrescu. Ferestrele căptuşite cu trei foi de geam şi pereţii groşi de peste un metru nu permit o aerisire corectă a întregii clădiri. Cum lipsa fondurilor este o mare problemă, abia acum s-au reluat planurile de finalizare a zonelor tehnice din clădire.
Adevarul.ro
