SE PREGĂTEŞTE MODIFICAREA LEGII Fumatul ar putea fi din nou permis în cluburi, cafenele şi restaurante. Chiar consilierul premierului a anunţat că se pregăteşte, din nou, modificarea legii.
A trecut doar un an şi jumătate de când fumatul a fost interzis în spaţiile închise, la fel ca în multe state din Occident, scrie Observator.
Nici bine nu s-au aerisit localurile că legea anti-fumat ar putea fi modificată din nou. Patronii s-ar putea să aibă liber în a decide dacă în restaurant,cafenea sau pub se va putea fuma.
Gabriela Pavel deţine un local în Capitală. Povesteşte că interzicerea fumatului i-a adus mari pierderi, iar afacerea e în impas, tocmai pentru că, lângă o cafea, clienţii erau obişnuiţi să aprindă şi o ţigară.
Legea poate fi modificată doar de Parlament. Însă, discuţiile ar putea începe abia la toamnă.
Opoziţie vor face medicii, care vor să vadă în România cum creşte o nouă generaţie fără tutun. Cancerul pulmonar e a patra cauză de deces.
Acum, cei care fumează în spaţii închise sunt amendaţi, iar localurile pot fi chiar închise.
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România susţine că au fost afaceri care au intrat în faliment, în schimb, altele au prosperat.