Acasăoameni noi17 DECEMBRIE 1989 - Ziua în care cădeau sub gloanţe primii tineri...

17 DECEMBRIE 1989 – Ziua în care cădeau sub gloanţe primii tineri ai Revoluţiei

spot_img

DISTRIBUIȚI

17 DECEMBRIE 1989 Azi în Timişoara, mâine-n toată ţară! Asta se striga acum 27 de ani pe străzile oraşului care a înţeles că stă în puterea lui să schimbe istoria şi a făcut-o.

17 DECEMBRIE 1989 A plătit, atunci, cel mai crud tribut de sânge.

În 17 decembrie 1989 la Timişoara se trăgeau primele focuri de armă şi cădeau sub gloanţe primii tineri ai Revoluţiei. scrie opiniatimisoarei.ro.

Însetaţi de libertate, şi-au pus piepturile goale în faţa soldaţilor care au urmat ordinele criminale. În doliu, oraşul martir îşi plânge astăzi morţii.

Aşadar, în urmă cu exact 27 de ani, oamenii s-au îndârjit, atunci când au văzut că Armata şi-a îndreptat armele înspre popor şi au ieşit în stradă în număr tot mai mare.

Oamenii circulau pe străzi, în grupuri mari, în încercarea de a aduna şi alţi camarazi să strige alături de ei împotriva regimului lui Nicoale Ceauşescu.

Miliţia a intervenit şi a început să facă arestări, Armata a scos prin oraş tancuri şi TAB-uri în încercarea de a-i intimida pe manifestanţi, iar aceştia, furioşi, au spart vitrinele magazinelor din zona centrală.

La Spitalul Judeţean, la Urgenţe, holul era plin de oameni care aşteptau la coadă să fie preluaţi de medici. Locul devenise un infern. Răniţi plini de sânge zăceau peste tot, pe tărgi, pe jos, iar aceştia gemeau de durere.

62 de oameni au murit în 17 Decembrie 1989 la Timişoara, iar câteva sute au fost răniţi.

Încercarea disperată a regimului Ceauşescu de a înăbuşi în sânge Revoluţia de la Timişoara avea să dea în clocot spiritul unui oraş care a decis atunci să se opună cu toate forţele unor ordine criminale. Fiecare mort, fiecare rănit scotea în stradă în următoarele zile alţi o sută sau o mie de oameni.

Urmau trei zile de teroare în care timişorenii îşi dădeau întâlnire în Piaţa Operei şi redescopereau solidaritatea, aşteptând un semn de la Bucureşti.

An de an, în 17 decembrie, Druckeria şi Peluza Sud vor aduce un omagiu celor care s-au jertfit pentru libertate în acele zile însângerate ale Revoltei Timişoarei.

„În Decembrie 1989, de la Timişoara a plecat speranţa libertăţii, a unei vieţi mai bune ce a răzbit prin ceaţă comunismului. S-a aprins şi s-a extins rapid la cei care au îndrăznit să viseze la un altfel de viitor pentru ei şi pentru copii lor.

Mii de timişoreni au avut curajul de a ieşi în stradă şi a-şi cere drepturile înapoi. Mulţi dintre aceştia au plătit cu sânge preţul libertăţii şi nu au apucat să-şi vadă visul împlinit. Prin sacrificiul făcut, ne-au dat nouă noi şanse la viaţă.

Suntem datori să le mulţumim aşa cum ştim mai bine şi să preţuim amintirea eroilor Revoluţiei.

Ziua de 17 decembrie 1989 a rămas în istorie că una dintre cele mai sângeroase ale Revoluţiei de la Timişoara. A fost momentul în care s-a tras în manifestanţi, ordin plătit cu zeci de victime omeneşti. Acum, ziua este una de doliu, în care ne amintim cu nostalgie şi recunoştinţă de martirii Revoluţiei.

La fel că în fiecare an, Druckeria şi Peluza Sud organizează Marşul Eroilor. Un gest simbolic, prin care le aducem un omagiu celor care şi-au dat viaţă pentru că noi să trăim mai bine. Adunarea se dă sâmbătă, 17 decembrie, la ora 17.00, în locul de unde a pornit scânteia Revoluţiei, Piaţa Maria.

De aici vom porni pe jos spre Cimitirul Eroilor şi vom face câteva opriri, în locuri definitorii pentru evenimentele din Decembrie 1989: Catedrala Mitropolitană, Opera Română.

Cea mai lungă oprire, de 45 de minute se va face la Muzeul Revoluţiei Române, aflat în incinta Memorialului Revoluţiei (str. Popa Şapcă, nr. 3-5, lângă Facultatea de Arte Plastice şi Design).

Marşul Eroilor se va desfăşura pe parcursul a trei kilometri, motiv pentru care le recomandăm participanţilor să poarte haine călduroase.

îi aşteptăm alături de noi pe toţi cei care vor să aducă un omagiu eroilor Revoluţiei.

Cine uită e complice! Asociaţia Suporterilor Timişoreni Druckeria”.

sursa info şi foto

citeşte şi 16 DECEMBRIE 1989 – Ziua în care curajul nebun al unor tineri a pornit la Timişoara Revoluţia Română (VIDEO)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA