VREME FRUMOASĂ – Prognoza meteo pentru următoarele zile

0
120
foto https://bineledinrau.wordpress.com

VREME FRUMOASĂ Duminică vremea va fi instabilă, însă de luni temperaturile cresc faţă de zilele trecute. Maximele se vor încadra între 23 și 31 de grade, iar minimele între 10 și 19 grade.

Duminică, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, temporar accentuate, ploi cu caracter de aversă, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales pe parcursul zilei, în majoritatea regiunilor, conform România TV.

Excepție vor face Moldova, Muntenia și Dobrogea, unde astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, îndeosebi la deal.

Pe spații mici, va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și izolat 30 l/mp, cu precădere în zonele montane.

Regimul termic, apropiat de cel normal pentru această perioadă, va fi caracterizat de temperaturi maxime cuprinse între 22 și 28 de grade și minime, în general, între 8 și
17 grade.

Luni, vremea se va încălzi față de intervalul precedent. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 31 de grade, iar minimele între 10 și 19 grade, posibil ușor mai coborâte în estul Transilvaniei.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse, averse și descărcări electrice, mai ales pe parcursul zilei, îndeosebi la deal și la munte.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar de scurtă durată, în timpul ploilor și în celelalte regiuni.

Izolat, cantitățile de apă mai pot fi însemnate și se mențin condiții de grindină.

Marţi, va fi în general vreme frumoasă și va continua să se încălzească, devenind local călduroasă, în special în regiunile vestice, sudice și de sud-est.

În nordul și nord-estul țării, precum și la munte, vor fi înnorări temporare, însă doar pe arii restrânse, se vor semnala ploi de scurtă durată. În rest, cerul va fi variabil la senin.

Vântul va sufla, în general, moderat pe parcursul zilei, îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului, în timp ce în restul zonelor și a intervalului va fi slab.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 33 de grade, iar cele minime între 9 și 20 de grade.

Miercuri, vremea se va răcori, iar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse și descărcări electrice, ziua pe arii restrânse în special în nord, centru, nord-est și la munte, iar seara dar mai ales noaptea local în est și în sud-est.

Vântul va sufla moderat, în prima parte a intervalului, în majoritatea regiunilor; în zona montană înaltă, va avea unele intensificări, însă, intensificări de scurtă durată vor fi și în celelalte regiuni, în timpul ploilor, izolat și trecător chiar cu aspect de vijelie.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 31 de grade, iar cele minime între 8 și 18 grade.

sursa

foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here