AcasăActualitate"Mirciulică" de Baia Mare. Patru ani a așteptat noi alegeri, doar ca...

„Mirciulică” de Baia Mare. Patru ani a așteptat noi alegeri, doar ca să se facă iar de râs. Urmează drive-test cu autobuze prin curtea URBIS?

spot_img

DISTRIBUIȚI

Foto: Facebook Mircea Cirț

 

Dacă e ceva ce trebuie să recunoaștem cu privire la domnul Mircea Cirț (aflat la o aruncătura de băț de a câștiga titlul de veșnic candidat) este faptul că politica i se potrivește ca o mănușă. Nu se sfiește să se ridiculizeze public, nici să se transforme într-un adevărat leu fioros la comanda șefului de partid (doamna Cirț 🙈) după ce, timp de 4 ani, a pozat în pisicuță de birou, doar pentru două-trei voturi. Doar că până și aceste zgârieturi de felină pe afișele contracandidaților trebuie făcute cu cap. Ori, în cazul lui „Mirciulică”, nu pare să fie cazul…

Domnul în cauză de care s-au dezis, pe rând, toate partidele pe lângă care s-a perindat (până și domnul Pîrvănoiu, de altfel un om cu bun simț și fără partid politic la momentul alierii cu Cirț, l-a lăsat baltă), a făcut o postare pe Facebook în stilul mai degrabă caracteristic soției sale. De ce spunem asta? Pentru că, acum 4 ani, doamna Cirț a reușit să irite tot Tineretul Liberal și să-i facă să iasă din grupurile de WhatsApp după ce i-a numit „gherilă” și i-a trimis să facă orice doar să-i strice imaginea lui Cherecheș la acea vreme, demonstrând capacitățile sale de lider și de a-și împinge soțul, mare antreprenor, să facă și el ceva, că-i campanie, la „mama naibii” 🤭

De data aceasta, însă, spectacolul întrece așteptările. Domnul candidat Cirț a reușit să coboare pe verticală, în loc să urce. A publicat imagini cu primarul interimar Doru Dăncuș, alături de oamenii din partidul Verticala 9. În imagini vedem clar cât sunt de „deranjați” oamenii lui Cirț să discute cu candidatul PSD la Primăria Baia Mare, care, într-un gest de fairplay pe care nu l-a promovat pe nicăieri, a acceptat invitația domnilor și a semnat și listele de susținere. A fost și imortalizat momentul de către domnii prezenți și, țineți-vă bine, Mirciulică le-a publicat acuzându-l pe Dăncuș că se folosește de imaginea lor… Ba mai mult, l-a numit hoț pe primarul interimar, iar motivul am putea doar să ni-l imaginăm. O fi furat candidatul PSD șapca mov? Domnule Dăncuș, dacă ați luat-o acasă, vă rugăm să înapoiați șapca verticală domnului Cirț, poate era de firmă!

Oare ce ne mai pregătește veșnicul candidat? O nouă sesiune de drive-test cu autobuze în parcarea URBIS? Vom urmări și vom vedea. Doamnelor și domnilor, „Mirciulică”-n cinema!

 

Foto: Facebook.com/ Mircea Cirț

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA