RUGBY – Zimbrișorii băimăreni de la CSM Știința i-au umilit pe steliști în meciul de ieri, scor 34-29 (17-10)

0
109

RUGBY  La nici 24 de ore de meciul seniorilor din Cupa României, zimbrișorii lui Adrian Manolache – Paul Rusu aveau să primească vizita puternicei formații C.S.A.Steaua București, (o echipă ce alinia la start jucători cu o talie impresionantă). Mai mult sub emblema clubului militar, se află de fapt un conglomerat de echipe din regiunea Muntenia. În antiteză cu această selecționată, formația noastră rămâne la momentul actual singura echipă din campionatul intern românesc care are legitimați doar jucători băimăreni, selecționați și crescuți de C.S.M.Baia Mare.

Mobilizați peste măsură, cu o pregătire fizică superioară, și un joc al balonului pe măsură zimbrișorii reușesc încă din startul partidei să controleze jocul, fiind la timona lui mai bine de 85 la sută din timpul efectiv de joc.

Conducând încă din minutul 11, băieții noștri au reușit în primul mitan nu mai puțin de două eseuri, semnate de centrul Robert Pogaciaș respectiv uvertura Răzvan Manolache, ambele transformate de căpitanul echipei gazdă. S-a intrat la cabine cu un avantaj de șapte puncte scor 17-10, însă la reluare zimbrișorii rămân în inferioritate numerică după eliminarea temporară a mijlocașului la grămadă Sergiu Pop. Urmează singurele momente de dominare ale steliștilor care preiau conducerea, intervalul de timp 40-49 fiind singurul în care oaspeții au condus pe tabela de marcaj, scor 17-24.

Până la final cu o apărare exactă, și un atac sufocant zimbrișorii izbutesc să dubleze numărul de eseuri, stâlpul Samuel Bora și închizătorul Fernando Dragomir transformând în realitate visul unei râvnite victorii. În minutul 5 de prelungire la scorul de 34-24, băimărenii aveau asigurat și punctul bonus ofensiv însă exasperați oaspeții reușesc să culce pentru a trei oară balonul în terenul de țintă al nostru, smulgând nesperat punctul bonus defensiv.

C.S.M.Baia Mare încheie această primă parte a campionatului de o manieră entuziasmantă, cu un joc demn de toată admirația. Felicitări băieți pentru această lecție de rugby susținută în fața propriilor suporteri.

C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.A.Steaua București 34-29 (17-10)

Campionatul Național Under 18 ani Etapa 5
Duminică 5 noiembrie 2017 ora 10.00
Arena Zimbrilor Baia Mare
Arbitrii: Andrei Iftode (Timișoara), Teodor Buzatu (Baia Mare), Cristian Stoica (Baia Mare)
C.S.M.Baia Mare: 15.Roland Jaszberenyi, 20.Marius Stan, 13.Adrian Lucaciu, 12.Robert Pogaciaș, 11.Laurențiu Săsăran, 10.Răzvan Manolache-cpt, 9.Sergiu Pop, 1.Eduard Mich, 2.Mihnea Muntean, 3.Samuel Bora, 4.Paul Mateșan, 5.Sergiu Borota, 6.Paul Dragomir, 7.Alexandru Terec, 8.Fernando Dragomir
Rezerve: 16.Adrian Maxim, 17.Emanoil Herman, 18.Florin Chiorean, 21.Daniel Coman, 23.Călin Conțiu
Antrenori: Adrian Manolache, Paul Rusu

C.S.A.Steaua București: 15.Ionuț Roman, 14.Silvian Ciaușu, 13.Bogdan Moraru, 12.Rareș Ciudin, 11.Cristian Minea, 10.Gabriel Jipa-cpt, 9.Cătălin Tudorache, 1.Mihai Oancea, 2.Ionuț Virag, 3.Dragoș Jerebie, 27.Marius Ene, 5.Iulian Buturugă, 6.Kemal Altînok, 7.Ionuț Donici, 8.George Pavel
Rezerve: 16.Claudiu Gheorghe, 17.Florin Ionică, 18.Marian Aldea, 19.Vasile Trifan, 20.Cristian Zamfir, 21.Cristian Olteanu, 22.Gabriel Clim, 23.Andrei Cărnuță
Antrenori: Adrian Costache, Marcel Giucal

Evoluția scorului:
min 8 Răzvan Manolache – lovitură de pedeapsă din 22 de metri lateral dreapta ratată
min 11 Robert Pogaciaș – eseu reușit pe axul central (5-0)
min 12 Răzvan Manolache – transformare eseu (7-0)
min 22 Gabriel Jipa – lovitură de pedeapsă din 28 de metri din zonă centrală (7-3)
min 28 Răzvan Manolache – eseu în zonă centrală (12-3)
min 29 Răzvan Manolache – transformare eseu (14-3)
min 32 Silvian Ciaușu – eseu pe partea dreaptă (14-8)
min 33 Gabriel Jipa – transformare eseu (14-10)
min 35 Răzvan Manolache – lovitură de pedeapsă din interiorul lui 22 de metri (17-10)
min 38 Sergiu Pop – este rtizat cu cartonașul galben pentru placaj fără balon
min 39 Silvian Ciaușu – eseu pe flancul stâng (17-15)
min 40 Gabriel Jipa – transformare eseu (17-17)
min 44 Ionuț Donici – eseu reușit pe aripa stângă (17-22)
min 45 Gabriel Jipa – transformare eseu (17-24)
min 48 Samuel Bora – eseu izbutit pe flancul stâng (22-24)
min 49 Răzvan Manolache – transformare eseu (24-24)
min 62 Răzvan Manolache – lovitură de pedeapsă de pe axul central din doar 12 metri (27-24)
min 64 Fernando Dragomir – eseu reușit pe partea dreaptă (32-24)
min 65 Răzvan Manolache – transformare eseu (34-24)
min 70+4 Sergiu Borota – este avertizat cartoul galben
min 70+5 Ionuț Virag – eseu reușit pe flancul stâng (34-29)

 

Sursă info și foto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here