INFORMARE METEO – Averse, grindină și vânt puternic, în perioada 2-4 septembrie

0
430

INFORMARE METEO Atenționare meteo de averse, în perioada 2-4 septembrie. Meteorologii au emis o atenționare meteo de vreme rea, în perioada 2 septembrie (ora 18.00) – 4 septembrie (ora 18.00).

Astfel, în intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest.

Vor fi descărcări electrice frecvente, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala la început în jumătatea de vest a ţării, iar din după-amiaza zilei de duminică, 3 septembrie în special în sud, centru şi nord-est, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Pe parcursul zilei de luni 4 septembrie, va ploua mai ales în jumătatea de nord a teritoriului.

Totuși, la sfârşitul acestei săptămâni vremea se va menţine călduroasă în regiunile sudice şi estice, sâmbătă urmând a se înregistra frecvent maxime termice de 32-34 de grade Celsius, în timp ce în rest temperaturile vor scădea treptat. Luni, răcirea vremii va continua şi va cuprinde toată ţara.

Info

Citeşte şi IMPORTANT DE LA VITAL – Până la ora 22.00 se întrerupe furnizarea apei potabile în Satu Nou de Jos

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here