AȘA-I ROMÂNUL – Mici și bătuți peste tot

0
105

AȘA-I ROMÂNUL A început o altă rundă a cupelor europene. Deja gâfâim din calificări. Suferim înainte de a începe și pentru că știm de ceva vreme că nu mai contăm în fotbalul european.

Ne zdrobim de mama focului să ne calificăm în niște grupe. Dacă suntem pe un loc trei din patru, ne bucurăm ca la o mare victorie. La mondiale și la europene nu ne mai calificăm decât din greșeală. După părerea mea, nici de Cupa Balcanică n-am conta. Dacă s-ar ține, tot la coada clasamentului am fi. Nu mai avem performanțe nici în alte jocuri. Nici la fotbal, nici la volei, nici la handbal, nici la hochei. Toată gloria fetelor, exceptând un rezultat norocos al CSM, este bazată pe apetitul pentru locurile doi-trei. Atletismul românesc nu mai există. Campion mondial, olimpic sau european n-am mai văzut de la Gabriela Szabo. Tenisul de câmp ce ne mai răcorește nițel, deși, în ciuda unei generații feminine valoroase, suntem încă departe de trofeele celor patru mari turnee ale lumii. Despre Cupa Davis ce să mai vorbim?!

Stăm mai bine în alte domenii? Întrebarea mă sperie. De o bună bucată de vreme, nu mai contăm în sport. Nu avem nici bază de masă, nici antrenori dedicați, nici respect pentru performanță. Statul nu este în stare nici de condiții, nici de recompense, nici măcar de sportul din școli. Bazele vechi au fost devalizate, iar politica și-a băgat coada, susținând și în sport cei mai lustruiți nemernici.

Poate ne răzbunăm în muzică! Da’ de unde! Nu mai contăm nici acolo. Angela Gheorghiu nu schimbă situația. Sunt rezultate ale unor înfloriri pe alte meleaguri. Acasă ar face foame și anonimat. Același lucru este pe cale să se întâmple și în teatru. Pe măsură ce apune generația marilor actori ai teatrului românesc, ne mutăm consumul la vedete de telenovele și la show-uri ieftine de televiziune. Geaba ne umflăm în pene cu valorile lansate și întreținute de cultura socialistă. Nu sunt produse ale democrației. Cele de acum sunt blocate prin teatre private, prin festivaluri provinciale sau în megacarnavalul de la Sibiu, devenit un soi de vis de groază al dirijorului.

Cât contează filosofia românească dominată de Andrei Pleșu și de Gabriel Liiceanu? Exact cât literatura sprijinită de aceștia. Ce-a produs această cultură resemnată sub umbrela unor protejați politic? Cărtărescu, Boia și plasticienii trimiși să expună la ICR New York? Să mă ierte eternitatea dacă mă îndoiesc de ea. Dar nu văd cine o curtează și nici cine o înfruntă. Sigur, prietenii și admiratorii acestora pot fi mulțumiți. Au argumente pentru niște ifose. Dar dacă statul român nu i-ar fi sprijinit pe unii, s-ar fi micșorat cu toții la Curtici și la Episcopia Bihorului.

Ne putem consola cu performanțele filmului românesc? Cine vrea se poate amăgi, deși ne aflăm în fața unui superprodus de export, care acasă nu contribuie aproape deloc la nivelul de consum cultural.
Aș putea să încerc inventare și în alte domenii. Poate că unele ne-ar mai da un strop de speranță, chiar dacă încă sunt multe cele în care nu mai contăm, deși însemnam ceva la un moment dat.

Ce-am recuperat după căderea comunismului? Poate că o producție de vin și una de cereale. Plus o producție de soft și o marcă de automobile. Dar nu văd de ce am defila cu Dacia, câtă vreme nu depășim condiția de mână de lucru. Suntem doar niște cumpărători captivi și nimic mai mult.

Ne-am redresat doar la numărul de festivaluri folclorice și la recorduri mondiale cretine. De la oala secolului la cârnatul continentului, am bătut tot. La mai toate capitolele suntem un fel de coada Europei. Conducem doar la exportul de cerșetori și de mână de lucru. Am îngropat și o generație faimoasă de medici. I-am făcut să se teamă sau i-am determinat să plece în lume.

Recunosc că inventarul acesta stârnit de o revoltă trecătoare are și ceva superficial. Poate că alții pot face unul mai optimist. Dar fără să cânte „Noi suntem români! / Noi suntem aici pe veci stăpâni!“. Melodia asta, oricât le place unora, nu este nici folclor și nici nu contează pentru progresul României. Dacă am avea un pic de minte, am începe să ne temem. Ne apropiem de Centenarul Marii Unirii și ar trebui să ne dăm seama că nu prea mai contăm în mai toate domeniile.

Cornel Nistorescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here