ACTIVITĂȚI PREVENTIVE – Elevii din Suciu de Sus și Groșii Țibleșului au învățat de la polițiștii maramureșeni metode de siguranță în mediul online și cum să evite comportamentele violente

0
306

ACTIVITĂȚI PREVENTIVE  Ieri, 10 octombrie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a  Criminalităţii au continuat activităţile preventive în şcolile din mediul rural.

Poliţiştii au fost alături de elevii din localităţile Suciu de Sus şi Groşii Tibleşului şi au purtat discuţii punând accept pe siguranţa în mediul on-line şi evitarea unui comportament violent.

Pentru că un om prevenit este un om salvat, poliţiştii le-au explicat elevilor că odată cu împlinirea vârstei de 14 ani devin responsabili pentru faptele penale pe care le comit iar necunoaşterea legii nu îi absolvă de răspundere.

Tot ieri, poliţiştii s-au întâlnit cu angajatele unei firme din Târgu Lăpuş cu care au purtat discuţii referitoare la prevenirea victimizării prin violenţa domestică.

Acestea au fost sfătuite să nu tolereze astfel de comportamentele violente şi să ia în calcul toate pârghiile puse la dispoziţie de autorităţi, să apeleze la oamenii legii ori de câte ori se simt ameninţate întrucât de la violenţă verbală la cea fizică, de la victimă la făptuitor nu este decât un pas. Atât  noi cât şi copiii noştri merităm să trăim o viaţă lipsită de violenţă!

Informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here