AcasăActualitateSocialZonele verzi, un pericol public in Baia Mare (VIDEO)

Zonele verzi, un pericol public in Baia Mare (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Legiuitorul încalcă legea. Cel puţin în Baia Mare. Afirmaţia este valabilă în contextul în care trecerile de pietoni din municipiu sunt amenajate pentru esteticul zonei şi nu pentru a creea condiţii de siguranţă celor cărora le sunt destinate. Chiar dacă legislaţia rutieră prevede o vizibilitate de 25 de metri înainte şi după trecerile de pietoni, în unele zone, precum bulevardul Republicii, distanţa s-a redus la zero.

Trecerile pentru pietoni cu mai conferă siguranţă celor pentru care au fost create. De vină nu sunt doar şoferii care încalcă regimul de viteză şi prioritate, ci şi autorităţile care nu asigură vizibilitate conducătorilor auto.
Unde dai şi unde crapă! Chiar dacă preşedintele Sindicatului Şoferilor din Maramureş a sesizat comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Baia Mare de situaţia din teren, iar autorităţile şi-au dat acordul pentru remedierea situaţiei în baza legislaţiei rutiere, gardul cu pricina a rămas la locul lui.
Situaţii de genul celor sesizate pe bulevardul Republicii se găsesc peste tot în municipiul Baia Mare, însă din birou realitatea este denaturată. Rămâne doar ca accidentele rutiere produse la trecerile de pietoni să crească pentru ca legiuitorul să respecte legea.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA