AcasăMARAMURESUL ISTORICZIUA CRUCII - Liturghie Arhierească la Mănăstirea Săpânța Noul Peri (FOTO)

ZIUA CRUCII – Liturghie Arhierească la Mănăstirea Săpânța Noul Peri (FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

ZIUA CRUCII Miercuri, 14 septembrie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Săpânţa Noul Peri, cu ocazia sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci, în fruntea unui sobor de 27 de preoţi şi diaconi.

Din soborul de 27 de preoţi şi diaconi au făcut parte pr. Vasile Aurel Pop, protopopul de Sighet, pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, pr. Grigore Luţai, ctitorul Mănăstirii şi parohul din Săpânţa, preoţi stareţi de mănăstiri: protos. Agaton Oprişan de la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” Petrova, protos. Sofronie Perţa de la Mănăstirea „Sfântul Ilie” Dragomireşti, protos. Nifon Neamciuc de la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Strâmtura, sincel Celestin Ceuşan de la Mănăstire Prislop-Borşa, ieromonah Nicolae Tat, duhovnicul Mănăstirii Săpânţa Noul Peri, preoţi duhovnici de mănăstiri, preoţi de enorie din protopopiat.

Au asistat la Sfânta Liturghie şi s-au rugat împreună cu preoţii stareţele Mănăstirii gazdă – stavrofora Agatia Ciuban, Mănăstirii Bârsana – stavrofora Filofteia Oltean, Schitului „Sfinţii Trei Ierarhi” Ieud – stavrofora Mihaela, monahi şi monahii de la mănăstirile Maramureşului Voievodal, ing. Mircea Leţiu, fost membru Adunarea Naţională Bisericească, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, fost prefect, primarul Săpânţei, Gheorghe Stan, care a primit în dar Monografia-album „Chivote ale credinţei”, cu mănăstirile şi schiturile din Eparhie.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de diac. drd. Adrian Dobreanu.

În timpul Sfintei Liturghii, la momentele cuvenite, P.S. Iustin Sigheteanul a hirotonit întru diacon, la recomandarea stareţului şi pe seama Mănăstirii Strâmtura, pe tânărul teolog Vlad Mihai Popovici, până acum cântăreţ la acest sfânt locaş.

În una din duminicile viitoare urmează a fi hirotonit preot pe seama acestui acestei mănăstiri.

Diaconul Radu Maxim a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Portiţa din Protopopiatul Carei, la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, fiind numit în urma concursului organizat de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

Un cuvânt de învăţătură despre Sfânta Cruce

Sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci a oferit P.S. Iustin Sigheteanul ocazia de vorbi mulţimii de credincioşi despre Patimile şi Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos pe Cruce, despre căutarea şi descoperirea Sfintei Cruci pe care a fost Răstignit Mântuitorul lumii şi despre stabilirea datei sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci.

„Crucea, care până la Hristos un obiect de tortură, din momentul crucificării Mântuitorului a devenit Altar de Jertfă. Ultima viaţă sacrificată a fost a Mântuitorului. Crucea este armă asupra diavolului”, a spus P.S. Iustin Sigheteanul.

Crucea de pe biserica Mănăstirii Săpânţa Noul Peri se află ridicată la 75 de metri deasupra solului, biserica fiind cea mai înaltă clădire de lemn din Europa. Iar ca o curiozitate, Crucea de pe biserica de zid din Săpânţa a fost aşezată cu doi metri mai sus ca cea a mănăstirii, la 77 metri. Aşadar, crucile bisericilor din Săpânţa ridicate la înălţimi ameţitoare sunt o ofrandă adusă cinstirii Sfintei Cruci, şi de aici cinstirea deosebită de care se bucură această sărbătoare în rândul credincioşilor.

Săpânţa este un bastion al Ortodoxiei, după cum s-a apus, pe bună dreptate, la această sărbătoare de către vorbitori.

06d7c4abda034f19974d6639a15a71c983db555c51534bf38d81232f5167a843482f1ae686cc45d586d5fee00b51920b579ac80fabe443f9a37782a032c2fbccbca6348f1ed441d19ffe81d5ee1fa1f3c2f426311beb4c6d949d2f0f4ff7ed5de44c8ee42fa847c1b723586ffc838265

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA