ZILE LIBERE 2018 Premierul Viorica Dăncilă a anunţat la începutul şedinţei de Guvern de vineri că ziua de 30 aprilie va fi declarată zi liberă. Minivacanţa prelungită de 1 Mai nu este însă pentru toată lumea.
Și salariații din mediul privat ar putea beneficia de zi liberă în data de 30 aprilie, cu condiția ca angajatorul să decidă acest lucru sau dacă își iau concediu de odihnă, făcând punte între zilele libere ale weekend-ului și Ziua Muncii.
Potrivit hotărârii de Guvern, ziua de 30 aprilie se declară zi liberă, astfel încât bugetarii să aibă patru zile libere în minivacanţa de 1 Mai.
„Pentru ziua stabilită ca zi liberă potrivit alin. (1), instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 5 mai 2018 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 11 mai 2018, potrivit planificărilor stabilite”, se arată în Hotărârea de Guvern.
Dispoziţiile nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 30 aprilie 2018 şi nici participanţilor în aceste procese, mai arată sursa citată.
De zi liberă la sfârșitul lunii aprilie nu vor putea beneficia însă nici bugetarii care lucrează în locuri în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității sau procesului de producție, și anume angajații unor instituții medicale, ai unităților de alimentație publică sau ai unităților de producție “cu foc continuu”.
Sursa info România TV