AcasăActualitateSocialZECE PE ZI - 72 de permise de conducere au fost reținute...

ZECE PE ZI – 72 de permise de conducere au fost reținute în șapte zile de polițiștii de la rutieră

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii maramureşeni desfăşoară activităţi în cadrul acţiunii naţionale Blocada pentru prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea unui trafic rutier sigur, în special pe drumurile dinspre şi către punctele de trecere a frontierei.

În perioada 30 iulie – 5 august a.c., polițiștii maramureşeni au constatat 79 de infracțiuni, au aplicat aproape 1 800 de sancțiuni contravenționale în valoare de 444.680 de lei şi au depistat trei persoane urmărite.

În perioada 25 iulie – 31 august a.c., Poliția Română desfășoară o acțiune la nivel național pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea fluenţei și siguranței traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens, precum și pe șoselele dinspre și către punctele de trecere a frontierei.

La activități participă poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, acţiuni speciale, arme, explozivi şi substanţe periculoase.

În perioada 30 iulie – 5 august a.c., la acțiunile desfășurate în judeţul Maramureş au participat 464 de poliţişti. Din totalul acestora 252 sunt de la ordine publică, 157 de la rutieră, 41 de la investigaţii criminale, iar restul de la celelalte structuri.

În urma celor 83 de acţiuni punctuale desfăşurate în această perioadă, poliţiştii au constatat 79 de infracţiuni, dintre care 49 de natură judiciară şi 20 la regimul circulaţiei rutiere, restul faptelor vizând alte genuri de infracţiuni. Dintre infracţiunile descoperite, 22 au fost constatate în flagrant delict.

Poliţiştii au depistat trei persoane urmărite, dintre care două aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei închisorii iar una mandat de arestare preventivă.

De asemenea, au fost aplicate 1795 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 444 680 de lei, dintre care 221 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991 a ordinii și liniștii publice şi 34 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au aplicat 1.470 de sancțiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care şapte pentru consum de alcool, 515 pentru viteză neregulamentară şi 25 pentru nerespectarea normelor legale privind depăşirea. Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 2.570 de lei, au reţinut 72 permise de conducere şi au retras 33 certificate de înmatriculare.

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ:

Înainte de a pleca la drum mai lung, trebuie verificată întotdeauna starea tehnică a autovehiculului. De asemenea, este bine să vă interesaţi  cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi.

Puteţi obţine permanent informaţii cu privire la condiţiile de trafic rutier şi despre eventualele rute ocolitoare, prin intermediul Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Circulaţi adaptând permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Autoturismul trebuie echipat corespunzător. Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelului şi al lichidului de parbriz.

Pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

Pentru protecţia autovehiculului, poliţiştii vă recomandă ca atunci când vă parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat. Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.

Nu lăsaţi autoturismul pornit şi neasigurat nici atunci când îl părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare.

POLIŢIŞTII MARAMUREŞENI vă urează DRUM BUN, fără evenimente rutiere!

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA