AcasăMARAMURESUL ISTORICWeek-end-ul negru. Bute, naţionala de handbal, Potec, Mandinga...

Week-end-ul negru. Bute, naţionala de handbal, Potec, Mandinga…

DISTRIBUIȚI

Ziua de sâmbătă 27 mai, este una neagră în ceea ce priveşte reprezentarea în lume a sportului şi show-bizz-ului românesc.
Înfrângeri pe linie
Să o luăm cronologic. Vineri, Camelia Potec ratează calificarea în finala de 200 metri la nataţie. Probă în care are un titlul olimpic. Sâmbătă dupăamiază, naţionala feminină de handbal a României, pierde calificarea la olimpiadă. Tot sâmbătă, Camelia Potec ratează podiumul la 1.500 de metri. Sâmbătă noaptea, la Eurovision, piesa României şi Mandinga nu au reuşit să convingă telespectatorii din Europa să-i acorde punctele necesare pentru a se clasa în top 10, ocupând un modest loc 13. Bomboana pe colivă a venit duminică dimineaţă la ora 2.30, când Lucian Bute a pierdut centura de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF. Acestea sunt datele reci ale unui week-end negru al românilor în lume.
Patrioţii de serviciu şi realitatea din teren
Eşecurile din acest week-end erau previzibile pentru multă lume. Mai puţin pentru „patrioţii de serviciu”. Adică pentru cei care încearcă să mai acrediteze teme de genul, românul este buricul pământului, avem cel mai cel litoral şi cele mai cele staţiuni montane, sportivul român este luptătorul care nu cedează niciodată pentru că se bate „pentru tricolor” sau cântăreţul român uimeşte din ce în ce mai mult mapamodul datorită valorii pieselor şi a interpretării. Ei bine, iată că lucrurile nu stau deloc aşa.
Eşecurile din aceste zile au fost previzibile, din motive obiective. Nataţia românească se află în ultimii ani pe o pantă descendentă şi, nu în ultimul rând, Carmen Potec are totuşi o vârstă, 30 de ani, când viteza în bazin nu mai este aceiaşi ca la 20 sau 22 de ani. Naţionala feminină de handbal – de fapt handbalul feminin – este în picaj, şi o înfrângere în faţa unei ţări în plină ascensiune ca Muntenegru, nu reprezintă o surpriză. Piesa trimisă de TVR la Baku (când spunem trimisă de TVR ne referim în special la măsluirea televotingului din finala naţională şi la alte sfori trase de subalternii şi acoliţii lui Alexandru Lăzescu) sună foarte bine în clip-urile date de televiziunile muzicale, numai că aici meritul este al calculatorului nu al interpretării. Poate cu excepţia cuplului penibilo-comic, Geanina Corondan-Leonard Miron, nimeni nu creadea în minuni la Eurovision. În sfârşit, Bute a întâlnit primul boxer de top 10 de la categoria sa. Adică a avut în premieră un boxer adevărat în faţă. Şi cum gala avea loc la acesta din urmă acasă, o înfrângere pentru Bute nu era de neluat în calcul.
Când un eşec se transformă în dezastru
Orice înfrângere doare. Dar trebuie privită cu fair-play, pentru că într-o competiţie nu există doi învingători, ci doar unul singur. Marea problemă a eşecurilor din acest week-end este însă alta. Nu au fost doar nişte eşecuri, ci adevărate dezastre. Să le luăm pe rând. Nimeni nu avea pretenţia ca Potec să obţină aurul european la 200 de metri. Dar să ni te califici ân finală, este de neconceput.
Se ştia că naţionala feminină de handbal avea o misiune extrem de grea la Paris, în turneul preolimpic, în faţa ţării gazdă şi a Muntenegrului. Dar să pierzi la o diferenţă de 11 puncte în faţa unei naţionale a unui stat (re)înfinţat în urmă cu 5 ani şi care nu are niciun podium la olimpiada din 2008, mondiale sau europene, este prea de tot. În ultimii 5 ani, doar în trei meciuri, două contra unei superputeri, Rusia şi una în faţa Franţei la ultimele mondiale, România a pierdut la o diferenţă mai mare de goluri. Calificarea la olimpiadă se rata şi dacă pierdeam la un gol diferenţă, dar să pierzi la 11, reprezintă o ruşine ireparabilă.
Clasarea piesei României pe modestul, dar mincinosul loc13 la Eurovision, într-o competiţie de calitate discutabilă intră în categoria prestaţiilor lamentabile. Iar dacă nu exista „votul frăţesc” de dincolo de Prut şi punctele date de „căpşunarii” din Spania şi „constructorii” din Italia, atunci ne-am fi „cocoţat” pe un şi mai ruşinos loc 20 sau 21.
În sfârşit, despre Bute. Nu se poate spune mai nimic. Pentru că el nu a existat în ring. De mult, n-am mai văzut un aşa carnagiu la un meci cu centura pe masă. Froch este un boxer bun, un boxer puternic, dar nu este în nici un caz un Cassius Clay. Doar la meciurile pentru titlul de la categoria grea din anii ’60 ale „guralivului” s-au mai văzut astfel de masacre. Este Bute un (fost) campion umflat cu pompa? I-au fost aleşi doar adversari victime sigure până acum, pentru ca patronii Interboxului să-şi vadă sacii (cu bani) în căruţă? A fost aleasă o tactică falimentară la meciul contra lui Froch, sau doar atât (mai) poate Bute? Sunt întrebări la care trebuie găsite răspunsuri. Oricum, cuvântul dezastru pentru ceea ce s-a întâmplat în oraşul lui Robin Hood, este chiar un eufemism.
Aceasta este istoria tristă a unui week-end negru. Şi mai vine şi Olimpiada… (sursa: cotidianul.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA