VREMURI Radu Vasile, premierul cu ghiul și cu unghia degetului mic amenajată pentru sare și piper, a fost colaborator al fostei Securități. Theodor Stolojan, premierul care a naționalizat valuta în 1992, a fost colaborator al fostei Securități. Stolojan era, între 1982 și 1989, șeful Departamentului Relații Valutare și Financiare Internaționale din Ministerul Finanțelor și controla operațiunile de aport valutar special (AVS). Adică îi raporta direct lui Nicolae Ceaușescu ce rezultate a obținut Dan Voiculescu.
Mugur Isărescu, premierul care a condus pe ultimul drum guvernarea CDR, a colaborat cu fosta Securitate. Și guvernatorul BNR Mugur Isărescu a colaborat cu fosta Securitate fără să considere, 27 de ani la rând, că așa ceva merită amintit.
Noua Securitate pare să-și fi adjudecat și ea un premier, pe Victor Ponta, dacă e să-l credem pe Traian Băsescu – el însuși un produs de excepție al vechii Securități. Ca președinte, Băsescu a cocoțat valorile Securității pe creștetul democrației și le-a ținut acolo două mandate lungi. Asta după ce le plimbase de două ori pe la Primăria Capitalei și de cinci ori pe la Ministerul Transporturilor. Iar fosta Securitate a fost văzută ștergându-și, pe furiș, o lacrimă de mândrie.
Mircea Ionescu Quintus, fost ministru al Justiției, a turnat la Securitate vreme de treizeci de ani, cu o tenacitate care justifică “Steaua României” acordată de președintele Iohannis. Și Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției, a turnat la Securitate, sub numele conspirativ “Paula”.
Dar Justiția a dat Securității sute de nume mari. Judecătorii Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu și Ion Predescu, de la Curtea Constituțională, sunt doar câteva picături din ocean. De existența lor am aflat la referendumul din 2007, când Coldea i-a apucat de sfori și i-a rotit puțin deasupra capului.
Miniștrii Micky Șpagă și Mircea Coșea au aflat cu surprindere că au fost “găsiți” maiori, Eugen Dijmărescu a mărturisit singur că a scris rapoarte, Andrei Marga continuă și azi să nege o sentință limpede. La miniștri, Securitatea a făcut risipă de fantezie, amestecându-i pe căpitani cu sifoanele de rând, punând iepurii peste sticleți și colacii peste pupeze, ca într-o arcă a lui Noe menită să salveze întregul regiment. Ceea ce se poate spune cu certitudine despre guvernele României este că li s-a permis și unor civili să facă parte din ele.
Mitropoliții Antonie Plămădeală, Nestor Vornicescu, Andrei Andreicuț, Zainea Pimen, Nicolae Corneanu și arhiepiscopul Teodosie au ridicat spovedania la rang de notă informativă. Sfântul Sinod al BOR e, poate, instituția cu cei mai mulți colaboratori ai Securității, incluzând în acest clasament și Securitatea.
“Securitatea”, cuvântul care înseamnă simultan “frână” și “jaf”, e coarda care subîntinde o țară. Ca să înțelegem de ce suntem unde suntem, trebuie s-o avem în vedere, alături de lene, lăcomie și prostie. Cu cel puțin trei premieri, cu cel puțin doi președinți (Băsescu 1 și 2), cu sute de miniștri și funcționari de stat, cu sute de clerici, de primari, de bancheri, de magistrați, de ziariști, de activiști civici, de universitari, de artiști, de afaceriști și cu mii de oameni distribuiți în nodurile societății, Securitatea controlează, de 27 de ani, prin genetică și profit, subdezvoltarea.
Fosta Securitate a făcut copii cu noile ei avataruri. SRI și derivatele lui sunt organisme nemodificate genetic, sunt prăsila incestuoasă care poartă ADN-ul vechi, corpuri consangvinizate pe care democrația și-a încercat grefa, dar a eșuat. Între vechea și noua Securitate nu e doar schimb de spirit și de literă, ci și de substanță. E și biologie, nu doar nărav; sunt și oameni, nu doar legi.
Turnătorii și acoperiții vechi, care au avut prevederea să-și reia activitatea în democrație, n-au fost și nu vor fi deconspirați. Lor li se alătură turnătorii și acoperiții noi, care au masa și densitatea prezentului. Dar ochii le sunt la fel de albaștri ca ai strămoșilor, iar coloana la fel de strâmbă. Ei sunt oamenii cavernelor politice, culegătorii-informatori ai Epocii de Greață, care începe cu Tudor Postelnicu și se întinde, de azi înainte, pe următorul sfert de veac.
Doru Buşcu
