VREMEA ÎN WEEKEND Sfârşitul săptămânii va fi marcat de precipitaţii şi de o masă de aer rece în toate regiunile ţării. Asta ca urmare a faptului că ciclonul Olaf, care vine din zona Italiei, va trece pe la periferia României. Şi începutul săptămânii viitoare va fi marcat de temperaturi scăzute.
„Deplasarea ciclonului Olaf este spre zona ţării noastre, spre zona balcanică dar pe noi ne afectează doar cu o periferie a lui.
Ne va afecta cu precipitaţii spre sfârşitul săptămânii şi începutul săptămânii viitoare.
Vom avea o pătrundere de masă polară, o pătrundere de aer mai rece astfel încât temperaturile vor fi în scădere în toate regiunile ţării”, a explicat meteorologul de serviciu, citat de Adevărul.
„Ciclonul Olaf va aduce un val de aer polar pentru că el vine din zona Italiei, unde se află în momentul acesta. El, de fapt, a înglobat o masă de aer cald, nu polar. Aerul polar vine dinspre regiunile nordice”, a completat specialistul.