AcasăEvenimentSportVOLEI - Adversar tare pentru Știința Explorări în Cupa CEV

VOLEI – Adversar tare pentru Știința Explorări în Cupa CEV

spot_img

DISTRIBUIȚI

ADVERSAR. Joi, 30 iulie a avut loc la Varna (Bulgaria) tragerea la sorți a partidelor din primul tur al Cupei CEV la volei masculin, ediția 2016-2017.

Știința Explorări va avea parte de un adversar puternic în acestă fază a competiției, urmând să întâlnească o formație care va veni din Liga Campionilor.

Băimărenii vor avea ca adversar învinsa din partida Happoel Matte Asher Akko (Israel) – Hypo Tirol Innsbruk (Austria), ce se va juca în turul 2 al competiției.

Știința Explorări va disputa prima manșă a primului tur din Cupa CEV pe teren propriu în perioada 6-8 decembrie, returul fiind programat în deplasare, în intervalul 20-22 decembrie. Formația învingătoare din această dublă manșă va juca în 16-imile de finală ale Cupei CEV cu Fenerbahce Istanbul.

Marius Botea (antrenor principal Știința Explorări): Vom avea un adversar extrem de puternic, dacă ținem cont este vorba de o echipă care va lua startul în Champions League. Nu cred că are prea mare importanță pe cine vom întâlni, dar din punct de vedere al distanței ar fi bine să jucăm cu Hypo Tirol Innsbruk.

Cele două echipe se întâlnesc în Liga Campionilor. Interesant e că austriecii sunt antrenaţi de românul Daniel Găvan.

Meciurile vor avea loc în zilele de 6-8 decembrie (turul) – 20-22 decembrie (returul).

Arcada Galați va evolua direct în 16-imi, acolo unde va intalni învingăoarea dublei manșe dintre echipa ucraineană Barkom Kazhany Lvov și formația sârbă Vojvodina Novi Sad. Meciurile din 16-imi vor avea loc în zilele de 3-5 ianuarie (turul) și 17-19 ianuarie (returul).

În aceeaşi competiţie dar la feminin, CSM Targoviste va evolua în turul doi cu învinsa dintre Khimik YUZHNY (Ucraina) şi rusoaicele de la Dinamo KRASNODAR. Meciurile se vor juca în zilele de 10-12 ianuarie 2017 (turul) și 24-26 ianuarie 2017 (returul).

În Cupa Challenge la feminin, deţinătoarea trofeului CSM Bucuresti va întâlni în primul tur pe Olympiacos PIRAEUS în timp ce Ştiinţa Bacău va avea ca adversară formaţia turcă BURSA . Întâlnirile se vor disputa pe 13 – 15 Decembrie (turul ) si 10 – 12 Ianuarie (returul)

În competiţia similară masculină, Tricolorul PLOIESTI, va întâlni în 16-imile de finală învingătoarea din dubla confruntare FØRDE (Norvegia) – Fonte BASTARDO AZORES (Portugalia).

Tot în 16-imi Volei Municipal ZALĂU va avea ca adversară o echipă din Bosnia Herţegovina pe Jedinstvo BRCKO . Meciurile vor avea loc în zilele de 6-8 decembrie (turul) și 20-22 decembrie (returul).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA