AcasăEvenimentVIŞEU DE JOS - HOŢI DE MICI - Trei minori, conduşi un...

VIŞEU DE JOS – HOŢI DE MICI – Trei minori, conduşi un tânăr de 22 ani, principalii suspecţi în comiterea mai multor spargeri în cinci comune

DISTRIBUIȚI

În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii Secţiei 4 de Poliţie Rurală Vişeu de Sus şi a Poliţiei Oraş Vişeu de Sus, au fost identificaţi patru tineri, suspecţi de comiterea mai multor furturi sesizate poliţiei în cursul lunii ianuarie 2012. Cu excepţia lui Alin T., de 22 de ani, din Vişeu de Sus, ceilalţi trei suspecţi sunt minori, cu vârsta de 14, 15 şi 16 ani, având toţi domiciliul în Vişeu de Jos.

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în cursul lunii ianuarie 2012 au sustras din autoturisme, locuinţe si societăţi comerciale, diverse bunuri, de la electronice până la băuturi alcoolice. Furturile au fost comise pe raza localităţilor Leordina, Petrova, Ruscova, Poienile de sub Munte si Bogdan Vodă. Unele dintre aceste fapte nu au fost sesizate poliţiei, dar au reieşit în urma interogatoriilor. Prejudiciul cauzat, in valoare de peste 40.000 lei, a fost recuperat în proporţie de  80 %.

În prezent, toţi cei în cauză sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, minorii în stare de libertate. Faţă de Alin T. s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Instanţei cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii efectuează investigaţii pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor patru.

Pentru un pachet de ţigări şi 20 de lei, un tânăr de 20 de ani a comis o tâlhărie

Azi noapte, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare, au finalizat o cauză privind o tâlhărie sesizată la poliţie joi seara, 26.01.2012. La ora 22,45, prin Serviciul Unic Apeluri Urgenţe 112, poliţia a fost sesizată despre faptul că, pe strada Melodiei din municipiu, un tânăr de 15 ani din comuna Ardusat, a fost deposedat, prin acte de violenţă, de către o persoană necunoscută, de suma de 20 lei şi un pachet de ţigări. La faţa locului a fost dirijată imediat o patrulă de siguranţă publică care a identificat persoana suspectă de făptuirea tâlhăriei. Suspectul este Mircea V., de 20 ani, din Baia Mare. Cercetările continuă în cauză cu autorul în stare de reţinere.

Sesizaţi de un cetăţean vigilent  şi cu simţ civic, poliţiştii au identificat autorul unei distrugeri

În cursul nopţii trecute, la ora 01,30, Poliţia municipiului Baia Mare a primit o sesizare de la o persoană despre faptul că un bărbat a spart parbrizul si geamul portierei dreapta faţă a unui autoturism parcat în spatele unui imobil de pe strada Grănicerilor, din Baia Mare. Patrula de siguranţă publică care s-a deplasat imediat la faţa locului, a identificat atât partea vătămată, proprietara autoturismului cât şi autorul faptei. Acesta este  Ionuţ L., de 25 ani, din Baia Mare, care, prin distrugerea produsă autoturismului a provocat un prejudiciu de 1.500 lei. Cercetările continua sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Urmărit internaţional depistat de poliţişti la Baia Mare

Poliţiştii Biroului Urmăriri au depistat pe raza municipiului Baia Mare un urmărit internaţional. Este vorba de Flaviu P., de 26 de ani,  din localitatea Vama, judeţul Satu Mare. Cel în cauză era urmărit internaţional în baza unui Mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze pentru instigare şi participare în grup organizat, în săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Flaviu P. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, fiindu-i emisă ordonanţă de reţinere pe o durată de 24 ore.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA