Acasăsinucidere maramuresVIOLENȚE - La Koln, nemţii se răzbună pe imigranţi

VIOLENȚE – La Koln, nemţii se răzbună pe imigranţi

spot_img

DISTRIBUIȚI

Tensiunile din Germania se amplifică, iar nemţii se organizează împotriva imigranţilor. Potrivit poliţiei germane, citate de mai multe publicaţii internaţionale, un grup de şase pakistanezi şi un sirian au fost atacaţi în gara din Koln, duminică, de un grup de 20 de persoane. Două persoane au fost spitalizate.

Ulterior, un alt sirian a fost atacat de cinci persoane. A fost rănit uşor, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Conform unei publicaţii locale, atacatorii ar fi membri ai unor grupuri de rockeri şi de huligani, care s-au coordonat pe Facebook pentru a porni o ‘vânătoare’ de străini.

Poliţia a comunicat că investighează dacă atacurile au fost motivate rasial şi dacă au avut legătură cu agresiunile sexuale din ajunul Anului Nou, când peste 500 de femei au fost agresate de imigranţi în Koln.

Autorităţile germane urmează să fac public luni primul raport aprofundat al anchetei asupra violenţelor din Koln, aflate la originea a peste 500 de plângeri ale victimelor şi care fragilizează poziţia cancelarului Angela Merkel în problema refugiaţilor, potrivit AFP.

Paralel, în cursul serii, o manifestaţie împotriva refugiaţilor şi împotriva cancelarului german va fi organizată la Leipzig (est) de ramura locală a mişcării islamofobe Pegida, după o adunare similară la Koln în cursul weekendului, marcată de ciocniri cu poliţia.

Sursa: stiripesurse.ro

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA