AcasăEvenimentVIOLENŢĂ MARAMUREŞ – 14 azilanţi bătuţi şi tâlhăriţi de 9 maramureşeni şi...

VIOLENŢĂ MARAMUREŞ – 14 azilanţi bătuţi şi tâlhăriţi de 9 maramureşeni şi un tunisian într-o pădure de la marginea oraşului Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor CIOLTEA IOAN, VARGA ADALBERT-CSOABA, GEREBENEŞ IOSIF-VALENTIN, CHERECHEŞ CLAUDIU-IULIU, TIVADAR FLORIN, RAITA IOSIF, PETROVICI CIPRIAN, GEREBENEŞ AUREL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie şi DAN DANIEL-ARTHUR-IOAN, FETEH GATTOUFI (cetăţean tunisian) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la înşelăciune şi complicitate la tâlhărie.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, inculpaţii Dan Daniel Arthur Ioan şi Feteh Gattoufi au încercat să inducă în eroare 15 părţi vătămate (14 cetăţeni algerieni şi un cetăţean libian) promiţându-le că, şi în situaţia în care acestora nu li se va acorda statut de refugiaţi, o să fie trecuţi frontiera de stat în Ungaria, pretinzând suma de 400 euro de persoană. Totodată, la data de 28.10.2011, inculpaţii Dan Daniel Arthur Ioan şi Feteh Gattoufi împreună cu ceilalţi inculpaţi, prin inducerea în eroare a părţilor vătămate cu privire la un anumit traseu de trecere a frontierei de stat, le-au condus într-o zonă izolată, unde au exercitat violenţe asupra acestora, deposedându-le de banii şi bunurile pe care le aveau asupra lor. Prin activitatea lor, inculpaţii au cauzat părţilor vătămate un prejudiciu în valoare totală de 8275 euro. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

 

Rebeca şi Minerva au „săltat” un lănţişor de la gâtul unui bărbat

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatelor GEREBENEŞ MARINELA–REBECA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie şi SZUCS MINERVA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tâlhărie. Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 13.07.2011, inculpatele au sustras, prin violenţă, de la gâtul părţii vătămate H.C.A. un lănţişor din aur, cauzând astfel, un prejudiciu în sumă de 1.000 lei. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA