AcasăAdministrațieVINE GERUL! – Autoritățile maramureșene se pregătesc pentru temperaturi extreme negative

VINE GERUL! – Autoritățile maramureșene se pregătesc pentru temperaturi extreme negative

spot_img

DISTRIBUIȚI

VINE GERUL!  Având în vedere evoluția situației meteorologice de răcire a vremii în zilele următoare, care va deveni geroasă noaptea și dimineața, cu minime cuprinse între -10 grade Celsius și -14 grade Celsius, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită aplicarea măsurilor aprobate în planul județean pentru sezonul rece.

Temperaturile scăzute pot constitui factori care să influențeze negativ activitatea social-economică, dar și sănătatea populației. S-a procedat la actualizarea datelor persoanelor care necesită tratament de specialitate ( persoane dializate, gravide, diabetici, bolnavi cronici), aprovizionarea unităților din rețeaua medicală cu produse farmaceutice de primă necesitate. Vor fi monitorizate în permanență cursurile de apă, construcțiile hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor, în scopul prevenirii formării podurilor de gheață și a zăpoarelor, dar și a iazurilor de decantare”, a declarat Subprefectul Alexandru Cosma, președintele CJSU Maramureș.

Primarii, în calitate de președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență vor lua măsuri pentru întreținerea corespunzătoare, la nivelul unității administrativ-teritoriale a rigolelor, respectiv șanțurilor de scurgere a apelor pluviale, îndepărtarea materialului lemnos, aluviunilor și a deșeurilor din secțiunile de scurgere a podurilor, podețelor și decolmatarea gurilor de canalizare. De asemenea, o atenție deosebită trebuie acordată persoanelor fără adăpost care sunt vulnerabile la ger. Ele vor fi îndrumate/transportate spre centrele de primire sau locuri special amenajate de către autoritățile locale.

S-a solicitat monitorizarea situației hidrometeorologice pentru a evita blocarea cu plutitori și ghețuri, în zonele unde sunt amplasate gospodării, poduri rutiere și de cale ferată, prizelor de apă, de evacuare a apei din incinte.

Recomandăm populației să nu utilizeze instalații improvizate de încălzire care pot genera producerea unor situații de urgență (incendii) și care pot pune în pericol viața cetățenilor, bunurilor materiale ale persoanelor juridice și fizice.

În perioada cu vreme geroasă, copiii și persoanele în vârstă sunt cele mai expuse la temperaturi scăzute extreme. Comitetul Județean pentru Situații Maramureș recomandă cetățenilor să nu iasă din casă fără mănuși, căciula, fular și șosete groase (din bumbac sau lână). La ieșirea în exterior și expunerea la ger, persoanele sunt sfătuite să nu stea pe loc, să se miște cât mai mult. Persoanele cu  afecțiuni cardio-respiratorii reprezintă o  categorie care trebuie să se ferească de ger pentru că expunerea îndelungată la temperaturi extreme negative poate agrava aceste boli. Trecerea bruscă de la ger la căldura poate, de asemenea, favoriza probleme de sănătate (șoc cardiac, boli pulmonare, reumatism  etc)

Nu transportați copiii pe distanțe lungi în vehicule fără încălzire și nu trebuie să îi lăsați să aștepte sau să îi uitați în autovehiculele parcate.

Temperaturile extreme negative pot cauza degerături, hipotermii sau boli respiratorii. Conform specialiștilor în medicină, organismul uman tinde să își mențină o temperatură constantă prin autoreglare, însă cu toate acestea, dacă temperatura mediului devine tot mai scăzută, cu atât mai mare este pierderea termică. Dacă la vremea geroasă se adaugă fenomene ca umezeala, vântul sau alți factori, acest proces crește exponențial. În acest context, medicii sfătuiesc populația să evite în perioada cu ger consumul de băuturi alcoolice și recomandă o alimentație corectă, bazată pe proteine, legume, fructe, respectiv consumarea de lichide în cantitate suficientă (apă, ceai, supă caldă).

 

Informații furnizate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA