AcasăAlteleEconomicVIN CONTROALE – ANAF și Inspecția Muncii, împotriva muncii la negru

VIN CONTROALE – ANAF și Inspecția Muncii, împotriva muncii la negru

spot_img

DISTRIBUIȚI

VIN CONTROALE Munca la negru și cea subdeclarată sunt țintele controalelor pe care le efectuează în această perioadă inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi cei de la Inspecţia Muncii.

VIN CONTROALE La nivelul județului, șefii celor două structuri teritoriale de profil au făcut front comun, iar prin acordul ambelor părți s-a dat startul controalelor. Purtătorul de cuvânt al ITM Maramureș, Mircea Onea, spune că „verificările vor fi efectuate mai cu seamă la firme care activează în domenii precum construcții, confecții, curățenie și alimentație publică”.

Nu vor scăpa însă nici silvicultura, transportul sau comerțul. El arată că sectoarele de activitate menționate nu au fost alese întâmplator, ci au fost identificate ca fiind sectoarele cu cele mai mari riscuri legate de utilizarea forţei de muncă fără forme legale ori subdeclararea nivelului real de salarizare’’.

În cadrul acțiunilor de control operativ, inspectorii nu doar vor sancționa neconformitățile întâlnite. Onea spune că un accent deosebit se va pune inclusiv pe informarea contribuabililor (societăţi comerciale şi salariaţi) cu privire la obligaţiile legale ce le revin, la riscurile la care se expun, dar și cu privire la sancţiunile contravenţionale ori penale aplicabile în domeniu.

Acțiuni de control de acest gen vor fi desfașurate la nivelul întregii țări până pe data de 23 septembrie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA