AcasăEvenimentVIDEO - POLIŢIA DE FRONTIERĂ MARAMUREŞ - Tone de materiale pirotehnice confiscate,...

VIDEO – POLIŢIA DE FRONTIERĂ MARAMUREŞ – Tone de materiale pirotehnice confiscate, migranţi reţinuţi la graniţă

DISTRIBUIȚI


În perioada 22.12.2011 – 02.01.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au desfășurat  acțiuni specifice pentru supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, precum şi respectarea regimului juridic al frontierei de stat.

Informaţii furnizate de Radu Lungu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş (Satu Mare, Maramureş şi Suceava).

În cursul zilei de 28.12.2011, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase (AESP) al IPJ Satu Mare au descoperit în două autoturisme, care s-au prezentat pentru a intra în ţară prin PTF Petea, 2.028 kg obiecte artizanale și de distracții pe bază de amestecuri pirotehnice. Persoanele au declarat că au cumpărat marfa de la un magazin de profil din Polonia și intenționau să le folosească în noaptea de revelion, când urmau să organizeze focuri de artificii.

In data de 22 decembrie a.c.,  poliţiştii de  frontieră din cadrul SPF Vişeu de Sus au depistat pe raza localităţii Vişeu o persoană care oferea spre vânzare 2.400 pocnitori şi 108 artificii şi nu poseda autorizaţie pentru deţinerea unor astfel de materiale şi nici documente de provenienţă ale acestora.

În data de 27.12.2011, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Sighetu Marmaţiei au descoperit o altă  persoană care a încercat să introducă în ţară 1.200 petarde.

 

Întreaga cantitate de amestecuri pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării, iar suspecţii  sunt cercetați acum pentru „efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice” faptă prevazută şi pedepsită de art.37, alin 3 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Afro-asiatici opriţi la graniţă de poliţia de frontieră Satu Mare

10 cetăţeni afro-asiatici au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Petea în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera de stat din România în Ungaria pentru a ajunge într-o ţară din vestul Europei. Cei 10 afro-asiatici s-au ales cu dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la ieşirea din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat.

Suspectii au fost predaţi ORI Satu Mare respectiv Şomcuta Mare (judeţul Maramureş) în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

De asemenea în această perioadă au mai fost descoperite un permis de conducere şi un certificat de înmatriculare suspecte a fi falsificate.

În localitatea Tarna Mare un conducător auto a prezentat pentru control un permis de conducere care în urma verificărilor efectuate s-a dovedit a fi fals. Suspectul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Borşean prins la PTF Sighet cu certificat de înmatriculare falsificat

În PTF Sighet s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un autoturism condus de un maramureşean domiciliat în localitatea Borşa. La controlul efectuat de către poliţistul de frontieră s-a constatat că certificatul de înmatriculare prezentat nu întruneşte condiţiile de fond lipsind anumite elemente de siguranţă specifice unui document autentic fiind suspect că este contrafăcut. Suspectul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

Ţigări de contrabandă de 85.000 lei într-un autoturism

Lucrătorii din cadrul SPF Brodina au depistat în trafic un autoturism care nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de poliţiştii de frontieră. S-a trecut imediat la urmărirea maşinii iar la aproximativ 1km aceasta a oprit iar două persoane au fost reţinute ulterior. La controlul efectuat asupra autoturismului au fost descoperite 9.430 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de aproximativ 85.000 lei. Suspecţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA