Orice om normal ce face referire la meseria de polițist, presupune că aceasta este îndeletnicirea de a prinde „hoțul”, la fel cum, când cineva discută despre meseria de medic sau asistent medical, știe că asta presupune îngrijirea celor bolnavi, iar exemplele pot continua. Totuşi, o întrebare firească ar fi: unde şi care este problema sau anomalia, dacă există în poliţie tot felul de poliţişti încadraţi în unităţile de cultură, artă, sport, secretariat, administrativ, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi deservire?
Păi este foarte simplu. Se spune că dacă parchezi pe locul unui handicapat, corect este să-i iei şi handicapul! Adică, dacă tot eşti poliţist şi beneficiezi de acel statut special conferit de lege, trebuie să „beneficiezi” şi de dezavantajele acestui profesii, în caz contrar protecţia oferită de statutul special este inutilă. Concret, atunci când un poliţist din operativ, ce la serviciu prinde hoţi, tâlhari, violatori sau cu alte cuvinte, se ia de guleraşe cu scursurile societăţii, se află în timpul său liber şi iese pe stradă cu soţia şi copilul, se uită din când în când peste umăr, tocmai pentru că este conştient că există posibilitatea să se întâlnească accidental sau nu, cu clienţii săi de la serviciu. Acest lucru, nu mai este valabil în cazul acelor poliţişti ce lucrează în unităţile de cultură, artă, sport, secretariat, administrativ, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi deservire. Atunci de ce este nevoie ca ei să fie poliţişti şi să beneficieze de protecţia unui statut special?
Pe hârtie avem polițiști mulți, dar raportările sunt mincinoase
O altă problemă şi mai importantă, este că atunci când se fac calcule şi se stabilesc numărul de poliţişti raportat la numărul locuitorilor, avem nişte rezultate mincinoase şi ne furăm singuri căciula. Pentru că pe lângă faptul că sunt asimilaţi poliţiştilor toţi maidanezii locali sau soldăţoii din jandarmerie (care deşi ei trăiesc cu această impresie, nu fac muncă de poliţie), sunt luaţi în calcul toți angajații: doctori, instalatori, asistenţi medicali, lăutari, sportivi, secretare, şoferi, cameramani, ziarişti, purtători de polonice, plimbători de hârtiuţe, agenţi procedurali, purtători de grijă, etc care sunt poliţişti şi mulţi dintre ei au grade de comisari şefi sau chiar şi de chestor. Deşi toţi aceştia nu instrumentează dosare penale, nu prind hoţul, majoritatea nici măcar nu intră în contact cu vreun infractor, chiar şi după ce a fost prins de poliţiştii din operativ. Această categorie de personal din Poliţia Română este formată din poliţişti ce văd infractorii numai prin ziare sau la televizor, ei nu au contact direct cu scursurile societăţii.
Ăștia nu ”greșesc”, ca atare nu pot fi nici disponibilizați
Mai mult decât atât, când s-au stabilit criteriile după care s-au făcut disponibilizările în rândul poliţiştilor, primul şi cel mai important criteriu a fost cel al eliminării din sistem a celor cu „probleme”, adică acei poliţişti cercetaţi. Asta în condiţiile în care aceşti „poliţişti doar cu numele” datorită faptului că prin natura atribuţiilor pe care le au, nu intră niciodată în contact cu scursurile societăţii sau cu publicul, e logic că niciodată nu vor fi reclamaţi de infractorii pe care-i cercetează sau de oricine altcineva, cum se întâmplă în cazul celor din operativ, pentru că pur şi simplu, nu supără prin activitatea lor pe nimeni, chiar dacă greşesc. Trebuie reamintit aici şi cum ministrul Igaş, ieşea în mass-media şi povestea întregii ţări că Poliţia Română este o intituţie prea „grasă”, pozând astfel într-un fel de axion al poliţiei, atunci când ne povestea despre eliminiarea paraziţilor şi mărirea numărului de poliţişti din stradă. În realitate, lucrurile s-au întâmplat tocmai invers. Criteriile de disponibilizare au fost concepute astfel încât să protejeze tocmai pe aceşti „poliţişti doar cu numele”, iar cele mai şifonate structuri în urma disponibilizărilor au fost tot cele operative, pentru că după cum bine se ştie, numai cine nu munceşte, nu greşeşte.
Aproape toți sunt niște ratați profesional
Cum s-a ajuns în această situaţie? În cea mai mare parte, datorită încadrărilor din sursă externă, prin care foarte mulţi politicieni, demnitari publici, şefi din minister sau poliţie şi-au introdus în această instituţie nepoţei, cumnaţi, amante, veri, vecini sau tot felul de cunoştinţe, sub falsul pretext că ar fi „specialişti”. Deşi în realitate majoritatea sunt doar nişte rataţi în domeniile în care s-au pregătit iniţial, pentru că dacă ar fi fost într-adevăr competenţi şi profesionişti, se realizau în acele domenii, unde remunerarea nici nu se compară cu ce primesc ca poliţişti. O altă cauză ar fi şi subfinanţarea sistemului şi remunerarea personalului civil din poliţie la nişte nivele jignitoare pentru orice loc de muncă ce necesită o calificare. Datorită acestei anomalii, s-a împământenit artificiul prin care personalul din structurile de secretariat, administrativ, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi deservire, a fost trecut în corpul poliţiştilor, deşi nu prestează o muncă care să necesite protecţia oferită de statutul special. Nu spun că munca celor din aceste structuri nu este importantă sau necesară, ci doar că acel statut special este complet inutil în aceste cazuri şi normal ar fi ca aceşti oameni să rămână „specialişti”, nu poliţişti. Şi să fie plătiţi corespunzător după adevărata importanță a muncii pe care o prestează. Numai aşa se vor elimina situaţiile penibile şi incredibile într-o societate normală, cum ar fi de exemplu, faptul că există „poliţişti” angajaţi în ultimii ani, fără să fi absolvit o scoală de poliţie şi care nu au tras niciodată cu o armă de foc înainte de a fi angajaţi.
Trântori și căpușe
Trântorii şi căpuşele care parazitează Poliția Română provin din Clubul Dinamo, Ansamblul Ciocarlia, Directia Sport si Traditii, Aparatul Central din M.A.I. şi alte asemenea enclave ce din păcate sunt populate cu aşa zişi poliţişti. De ce este necesar ca sportivii ce au obţinut rezultate remarcabile să fie transformaţi în poliţişti, din moment ce nu au nicio legătură sau tangenţă cu această profesie? Da, au adus faimă şi prestigiu României, dar corect este ca tot această ţară să le arate recunoştinţa şi aprecierea, răsplătindu-i cum trebuie şi cum merită, fără tot felul de artificii penibile specifice perioadei comuniste, astfel încât să ajungem în situaţia în care să existe chestori de poliţie ce nu au prins în viaţa lor un hoţ, ce nu şi-au pus semnătură în viaţa lor pe un referat de terminare a urmăririi penale.
Concluzii amare
Concluzia este că în Poliţia Română s-a ajuns în situaţia în care dacă un poliţist prinde un hoţ, mai există alti zece poliţişti ce contabilizează acest fapt, îl introduc în statistici, studii sau tot felul de cercetări. Iar poliţişti care să facă muncă adevărată de poliţie sunt din ce în ce mai puţini, tocmai datorită deprofesionalizării acestei instituţii şi a transformării acestei meserii într-o titulatură ce se ataşează altor profesii. Oare, este nejustificat şi injust ca poliţistul să rămână numai acela care prinde hoţul, doar cel ce s-a pregătit şi s-a specializat să facă acest lucru, iar această meserie să fie de sine stătătoare? Nici vorbă, ar fi doar o intrare în normalitate, din moment ce eu dacă îmbrac un halat de doctor într-un spital, nu înseamnă că sunt sau am devenit chirurg, îmi trebuie şi o pregătire pentru asta. Adică cel ce s-a pregătit într-o anumită meserie trebuie să rămână ceea ce este, nu să devină şi poliţist. Dacă lucrezi la poliţie nu înseamnă că trebuie musai să fii şi poliţist. Poliţist trebuie să fie numai cel ce face cu adevărat muncă de poliţie, adică prinde hoţul, mai exact cei din structurile operative. În felul acesta, când se va mai calcula numărul de poliţişti raportat la numărul locuitorilor nu ne vom mai fura siguri căciula şi domnul ministru Igaş nu va mai poza în „inamicul grăsimii din poliţie”, declarând în mass-media că a făcut curăţenie şi toţi cei ce nu au legătură cu această profesie au fost disponibilizaţi, pentru că realitatea este, din păcate, cu totul alta.
Generalul Gheorghe Turda, a cântat definitiv la Securitate
Curtea Supremă de Justiţie a decis (25 Noiembrie 2011), că interpretul Gheorghe Turda este colaborator al Securităţii comuniste. Decizia este definitivă, după ce la data de 8 Iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti dăduse acelaşi veridict. Cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda şi-a turnat o mătuşă care dorea să fugă în Italia. „Mi-am apărat numele şi cariera, nu am vrut să-mi distrug viitorul. Această decizie am luat-o într-un consiliu la care a participat toată familia. Dacă mătuşa noastră pleca, noi am fi fost urmăriţi în ţară şi am fi avut probleme”, a explicat cântăreţul. El susţine că miliţianul din satul natal, Săpânţa, l-a ameninţat că va avea probleme din cauza unei relaţii pe care a avut-o cu o studentă străină. În vârstă de 64 de ani, cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda este originar din Săpânţa, Maramureş. Gheorghe Turda are grad de general de brigadă şi a fost verificat de CNSAS pentru că a ocupat funcţia de director al Centrului Cultural Naţional din cadrul Ministerului de Interne. În 2008, printr-un decret prezidenţial, Gheorghe Turda a fost înaintat în gradul de general de brigadă în rezervă. În 1997, a fost numit cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, iar în 2011 a primit acelaşi titlu din partea autorităţilor bucureştene. Totodată, Gheorghe Turda a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în gradul de Cavaler cu însemn pentru militari, în 2002.
Subinspectorul de poliție Petre Giurgi își acompaniază soția
Petre Giurgi, jumătate din cuplul artistic pe care îl formează cu soția Florentina, angajat la Poliția de Frontieră Maramureș (coordonează Ansamblul Folcloric „Pintea Viteazu”), a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Intergitate (ANI). Domnul Giurgi este încadrat la Biroul Combaterea Infracționalității Transfrontaliere. Petre Giurgi, este angajat la IJPF Maramureș din noiembrie 2007. ANI a constatat că, în paralel, el a fost administratorul firmei SC Giurgi Art SRL Sighetu Marmației, calitate pe care a avut-o până în 26 octombrie 2009, și reprezentantul AF Giurgi Petru, până în 26 iulie 2010, ambele fiind specializate pe activități de interpretare artistică, adică spectacole, fapt nepermis unui funcționar public. Conform ANI, Giurgi a încălcat Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului (păi ce, ăsta-i polițist?) și Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice. ANI a considerat că sunt elemente în sensul încălcării de catre Giurgi a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților.
Polițistul Lupu Rednic promovează folclorul. Autentic
Un alt polițist maramureșean de scenă și ecran este Lupu Rednic. Acesta ”Promovează folclorul autentic și tradițiile populare prin diverse emisiuni de divertisment, culturale, folclorice, la cele mai importante posturi de televiziune și radio din țară și străinătete. Organizează spectacole de muzică populară la Centrul Cultural pentru personalul Ministerului de Interne și publicul larg iubitor al muzicii de gen. A organizat și coordonat mega turneul „CIOCARLIA 60” în toate județele țării (mai – august 2008). Sprijină promovarea tinerelor talente. Coordonează activitatea de marketing cultural la Centrul Cultural al M.I.R.A. Experienţa profesională în poliție: compartimentul Ordine Publică (Poliția Sighetu Marmației), serviciu cabinet (IPJ Maramureș), marketing cultural Centrul Cultural M.I.R.A, 2006 – până în prezent”. Am extras aceste date din cel mai recent CV al polițistului – cântăreț Lupu Rednic.
Grigore Ciascai
PS – Prima parte a articolului este preluat de pe politistul.ro. Titlul și intertitlurile ne aparțin.
Sursa video: www.youtube.com
