AcasăNews AlertUPDATE - VIDEO - IMAGINI PREMIERA - Un elicopter al MAI sprijină...

UPDATE – VIDEO – IMAGINI PREMIERA – Un elicopter al MAI sprijină acţiunile de stingere ale incendiilor din Maramureş. Se aruncă apă pe Valea Şerpoaia la Suciu de Sus

spot_img

DISTRIBUIȚI

Imagini de pe Valea Chiuzbăii şi Suciu de Sus

2.actualmm.ro

Incendiul de vegetaţie uscată de pe Valea Chiuzbăii, din Munţii Gutâi a afectat 20 hectare de pădure, iar lichidarea acestuia este îngreunată de trunchiurile de copaci uscaţi, cioate, dar şi de pământul specific de turbă. La faţa locului sunt şase pompieri militari, personalul de la ocoalele silvice şi de la Comitetul local pentru situaţii de urgenţă  Baia Sprie care intervin pentru delimitare şi lichidare. Aceştia vor fi sprijiniţi în stingerea incendiului de un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Traseul şi accesul la faţa locului este unul dificil, pe pante abrupte, cauza declanşării fiind în cercetare. Pentru o intervenţie operativă şi eficientă în zonă a fost anunţată conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, fiind solicitat sprijinul unui elicopter dotat special pentru intervenţii de stingere a incendiului, a precizat prefectul Sandu Pocol. Elicopterul aparţine Inspectoratului General de Aviaţie şi este programat să aterizeze în jurul prânzului pe Aeroportul Internaţional Baia Mare.

Aparatul de zbor este de tip MI-17, fiind echipat cu instrumente şi autopilot pentru operare în toate condiţiile. Elicopterul este dotat cu o instalaţie specială montată la bord ( benă, aşa numitul dispozitiv de stins incendii de tip Bumbi Bucket) pentru transportul şi largarea unor cantităţi de apă. Capacitatea de apă transportată şi care poate fi împrăştiată de acest timp de elicopter este de 3000 litri. Acest elicopter a participat la stingerea incendiilor de pădure din judeţele Sibiu, Alba, Vâlcea (Munţii Lotrului) şi în Munţii Rodnei.

Există posibilitatea ca echipajul elicopterului să realizeze un survol deasupra zonei de producere a incendiului pentru evaluarea şi evolutia incendiului. De asemenea, este planificată şi efectuarea unui zbor deasupra comunei Suciu de Sus, în zona Valea Şerpoaia, unde la această oră s-a declanşat un alt incendiu de vegetaţie uscată. Alimentarea cu apă a elicopterului se va realiza din acumularea Strâmtori-Firiza.

ACTUALIZARE 1: Incendiu de vegetaţie uscată la Suciu de Sus în zona denumită Valea Şerpoaia. Se intervine cu elicopterul MAI aflat în judeţul Maramureş.

ACTUALIZARE 2: Prefectul Sandu Pocol a precizat că acţiunea de stingere a incendiilor, cu sprijinul elicopterului, a fost coordonată aerian de inspectorul ISU Maramureş, colonel şef Ion Pop şi maiorul Ioan Ioniţă Sârb, prim adjunct al Inspectorului şef, iar la sol de comandanţii echipajelor de pompieri, care au fost sprijiniţi de personal silvic şi membrii ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. Acţiunea echipelor de intervenţie de la sol a fost îngreunată de terenul greu accesibil şi accidentat, dar şi de pantele abrupte care nu au permis deplasarea autospecialelor la locul producerii incendiilor.

Elicopterul militar din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a fost alimentat cu apă din acumularea Strâmtori-Firiza. Acesta a survolat zona montană a Văii Chiuzbăii şi a deversat o cantitate de 9000 litri de apă pe suprafaţa de teren delimitată a incendiului. Mai apoi elicopterul a zburat spre Valea Şerpoaia, unde incendiul a fost întreţinut şi de trunchiuri de copaci uscaţi. A fost împrăştiată o cantitate de 3000 litri de apă, provenită tot din alimentarea Strâmtori-Firiza. Lăsarea întunericului a obligat echipajul să aterizeze pe pista aeroportului băimărean fără a mai putea continua acţiunea de intervenţie şi de stingere a incendiului.

La această oră, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Baia Mare monitorizează situaţia incendiului de pe Valea Chiuzbăii şi evaluează situaţia lichidării acestuia, având în vedere că întunericul permite o vizibilitate mult mai bună a focului sau a jarului, decât cea din timpul zilei. Şi pe Valea Serpoaia situaţia este monitorizată de către pompierii militari, urmând ca mâine dimineaţă să fie reluată acţiunea de lichidare a incendiului cu ajutorul elicopterului  din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA