Acasăsinucidere maramuresVIDEO - Iarna Băimăreană, cu Hrușcă, Dinu Iancu Sălăjeanu, Gașca de Acasă,...

VIDEO – Iarna Băimăreană, cu Hrușcă, Dinu Iancu Sălăjeanu, Gașca de Acasă, VH2, Opera Națională… Vezi programul sărbătorii!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Doar câteva zile ne mai despart de debutul celei de a II-a ediţii a sărbătorii locale „Iarna Băimăreană”, pregătită pentru cetăţenii oraşului nostru din suflet, la iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş şi cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Baia Mare. După succesul înregistrat la prima ediţie, organizată în ultima lună a anului trecut, la care au participat zeci de mii de băimăreni care s-au bucurat de târgul de Crăciun, de concerte de colinde şi muzică populară, dar şi de muzică simfonică şi comercială, de impresionante focuri de artificii, dar şi de cel mai mai mare şi mai frumos brad de Crăciun din România, în acest an suntem din nou aşteptaţi în Piaţa Revoluţiei, să ne bucurăm împreună de magia şi tradiţiile Sărbătorilor de Iarnă.
De 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, băimărenii sărbătoresc împreună!

Iarna Băimăreană va debuta în acest an cu manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, în data de 1 Decembrie, când băimărenii sunt aşteptaţi în Piaţa Revoluţiei, unde vor avea parte de o serie de momente cultural- artistice organizate de municipalitate. Între orele 15.00 – 19.00 va avea loc aici un adevărat Regal Folcloric. Pe scenă vor urca îndrăgiţii interpreţi: Dinu Iancu Sălăjeanu, Ancuţa Anghel, Florentina şi Petre Giurgi, Petrică Mureşan, Mariana Anghel, Aurel Tămaş, Anuţa Iuga, Florentina Vlad, Ioana Pricop, orchestra Ansamblului Naţional Folcloric Transilvania şi artiştii Titus Perşe. Dumitru Dobrican şi Ileana Bumbar. Alături de copiii care vor fi prezenţi, primarul va aprinde iluminatul de pe Bradul Băimărenilor, care şi în acest an va intra în bătălia pentru titlul de cel mai mare şi mai frumos brad, preconizat a avea peste 30 de metri înălţime. Tot în seara zilei de 1 Decembrie va fi inaugurat şi iluminatul ornamental de sărbători în oraşul nostru. Tinerii în special, dar şi iubitorii muzicii uşoare sunt aşteptaţi să vină la orele serii în Piaţa Revoluţiei unde vor urca pe scenă Andreea Bănică, Iris şi Alb Negru. Manifestările ocazionate de Ziua Naţională a României, debutul Iernii Băimărene, se vor încheia cu un impresionant foc de artificii care va lumina cerul Băii Mari.

Ştefan Hruşcă vine să ne cânte în Piaţa Revoluţiei în data de 15 decembrie!

Cel mai cunoscut colindător al României, ce-şi are rădăcinile în minunatul Maramureş, cant- autorul Ştefan Hruşcă vine şi în acest an în Baia Mare, urmând să ne cânte cele mai frumoase colinzi în data de 15 Decembrie în Piaţa Revoluţiei, la un nou eveniment de marcă din cadrul Iernii Băimărene. Ora la care va urca pe scenă va fi anunţată în cel mai scurt timp, astfel încât fiecare dintre noi să avem posibilitatea de a colinda alături de marele artist.
Cătălin Cherecheş: „Se spune, mai în glumă, mai în serios, că nu există Crăciun fără Ştefan Hruşcă. Noi nu am vrea să riscăm, aşa că îl aducem şi în acest an, în data de 15 decembrie, să ne cânte nouă, băimărenilor, cele mai frumoase colinde, să ne aducă vestea cea bună, a naşterii lui Iisus Hristos”.

Revelionul Băimărenilor

În cadrul Iernii Băimărene, un loc aparte are şi ultima zi din anul 2012, primele ore din anul 2013, noaptea dintre ani, pe care primarul Cătălin Cherecheş ne îndeamnă să o petrecem împreună, ca şi o comunitate unită, sărbătorind în Piaţa Revoluţiei. Vom întâmpina Anul Nou bucurându-ne de concertul trupelor Gaşca de Acasă şi VH2, apoi vom închina un pahar de şampanie şi ne vom bucura de focul de artificii care va lumina cerul Băii Mari dând de veste că am intrat în 2013.
Cătălin Cherecheş: „Sărbătorile în general, Crăciunul şi Revelionul în special, sunt momente pe care trebuie să le petrecem în familie. Eu vă invit să trecem în noul an împreună, ca şi o comunitate unită, să ne bucurăm împreună, ca o mare familie a băimărenilor, de concertele pregătite cu această ocazie, de focul de artificii şi să închinăm un pahar de şampanie, alături de urările pentru un an mai bun din toate punctele de vedere. ”

Concert de Anul Nou la Catedrala Ortodoxă Episcopală „Sfânta Treime”

Iubitorii muzicii clasice sunt aşteptaţi şi în acest an, pentru a doua oară, la un Concert de Muzică clasică organizată la iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş de Municipiul Baia Mare şi Consiliul Local, cu sprijinul şi bunăvoinţa Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. În data de 1 ianuarie 2013, la Catedrala Ortodoxă Episcopală „Sfânta Treime” ne vor încânta soliştii Operei Naţionale din Cluj Napoca, ora şi programul concertului urmând să fie făcute publice din timp.
Cătălin Cherecheş: „În Baia Mare sunt foarte mulţi oameni care iubesc muzica clasică, muzica de operetă. Până de curând, din păcate, nu au fost organizate suficiente concerte care să aducă mulţumirea acestei categorii. Încerc să umplu acest gol, iar Concertul de Anul Nou din prima zi a lui 2012 a demonstrat că e necesar ca în oraşul nostru să fie organizate asemenea evenimente. Mii de băimăreni au venit să primească un dram din splendoarea Concertelor de Anul Nou de la Viena. Organizăm şi în prima zi a anului 2013, în speranţa că vom reuşi să creăm o nouă tradiţie în municipiul Baia Mare”.

În prima zi a anului 2012, Catedrala Ortodoxă Episcopală „Sfânt Treime s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru miile de băimăreni care au dorit să participe la primul Concert de Anul Nou organizat în oraşul nostru. Şi în acest an, băimărenii iubitori ai muzicii clasice vor avea plăcerea de a asculta opere şi arii celebre interpretate de Opera Naţională din Cluj Napoca. (baiamare.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA