AcasăMARAMURESUL ISTORICVIDEO: EXTRAORDINAR! Artă în toată regula! Cea mai tare dansatoare la bară...

VIDEO: EXTRAORDINAR! Artă în toată regula! Cea mai tare dansatoare la bară din lume!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Fiecare reprezentaţie ai ei este considerată un spectacol uluitor, plin de eleganţă şi de acrobaţii deosebit de dificile, care demonstrează un control extraordinar al muşchilor.
Presa americană scrie despre ea că “a reuşit să facă din dansul la bară o artă”. Jenyne Butterfly a fost supranumită “cea mai tare dansatoare la bară din întreaga lume”.
„Federaţia Italiană de dans sportiv la bară” (IPFF) a fost înfiinţată în decembrie 2009, iar Jenyne a fost cooptată în structura de conducere în 2011. Ea a fost dansatoare la bară timp de 10 ani, făcând apoi trecerea la trapez şi devenind în scurt timp o mică vedetă peste ocean (este multiplă câştigătoare a campionatului naţional al SUA).

„Dansul la bară este mai mult decât ce crede lumea: trebuie să faci gimnastică, să ai un corp frumos, să faci tranziţia dintre elemente perfect”, spune Jenyne Butterfly, care susţine introducerea dansului la bară printre sporturile olimpice.

Presa notează că, în ultima vreme dansul la bară are şanse tot mai mari să se mute din cluburile de striptease în sălile de gimnastică ca sport olimpic. În Statele Unite există peste 500 de săli care oferă lecţii de „fitness la bară” sau „dans vertical.” (evz.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA