AcasăberzmudeVIDEO - CONTRE ELECTORALE - Ministrul Agriculturii versus Mitru Lese la un...

VIDEO – CONTRE ELECTORALE – Ministrul Agriculturii versus Mitru Lese la un intalnire electorala cu agricultorii din Tara Lapusului

spot_img

DISTRIBUIȚI

Situatie oarecum neobisnuita la o dezbatere electorala ce a avut loc in orasul Targu Lapus. Candidatii USL Maramures la functiile de:  presedinte al CJ Maramures – Zamfir Ciceu, primari, consilieri locali sau judeteni,  alaturi de ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale Daniel Constantin s-au intalnit cu agricultorii din Tara Lapusului. La intalnire a venit si primarul Mitru Lese, candidat la functia de primar din partea PDL. Intre primar si vicepresedintele USL, Daniel Constantin a avut loc un dialog pe care va lasam fie sa il cititi, fie sa il urmariti in materialul video.

„Domnule ministru vreau sa va spun ca s-au facut demersurile necesare pentru obtinerea zonei montane defavorizate. Dar atat timp cat nu se va lucra la OUG 24 din 30 septembrie 1998 orasul Targu Lapus nu va deveni zona defavorizata. Si argumentez de ce: conditiile pentru o zona defavorizata mai ales la zona montana se raporteaza la urmatoarele conditii: altitudinea sa fie de peste 600 metri. Targu Lapus este la 400 metri, studiu facut. Am primit reprosul: de ce nu am accesat. Al doilea: altitudine intre 400 si 600 metri cu o panta mai mare de 15%. Targu Lapus are panta de 10%. Rata somajului de trei ori mai mare decat media pe tara. Media pe tara este de 7,5%. De trei ori inseamna 22,5%,  Targu Lapus are rata somajului 2,3%. Nu putem face promisiuni atata timp cat nu se schimba aceasta Ordonanta de Guvern” a spus Mitru Lese, primarul orasului Targu Lapus.

„Domnule primar, tocmai de aceea este important ca viitorul primar sa fie de la Guvernarea USL. Sa schimbe tot ce spuneti dvs!” a replicat Daniel Constantin, ministrul agriculturii, presedintele PC, vicepresedintel USL. „Eu vreau sa va intreb acuma imi cer scuze nu vreau intr-o dezbatere cu dvs electorala. Va admir pentru curajul ca ati venit aici, sub culorile acestea (portocaliu, n.r.), cu toate ca nu stiu daca acum candidati sub aceste culori portocalii. Dar eu pot sa va intreb un lucru. Daca tot stiti ce trebuie facut si spuneti ca nu ati putut face din cauza unei Ordonante stiti ca ordonantele se emit de catre un Guvern. Ati facut parte din Guvernul PD-L! De ce nu le-ati schimbat pana acuma? Nu ati avut sustinerea PDL-ului?” a continuat Daniel Constantin.

„Eu nu am facut parte din Guvernul PDL. Eu am facut parte din administratia locala. S-au inaintat procedurile si nici pana la aceasta data nu s-au inlocuit, din 1998. Cu alte cuvinte am vrut sa precizez ca declararea orasului ca zona defavorizata nu este la indemana primarului. Asta am vrut sa precizez, nu altceva. Ordonanta trebuie schimbata radical” a raspuns primarul Mitru Lese.

„Noi am venit sa discutam foarte mult cu agricultorii din aceasta zona. Eu apreciez foarte mult inca o data curajul de care ati dat dovada si cu care ati venit aici. Dar vreau sa va spun un singur lucru foarte scurt: am venit sa va schimbam, sa stiti! Imi pare rau!” a incheiat ministrul Daniel Constantin.

La final primarul Mitru Lese a iesit din sala unde discutiile cu agricultorii din Tara Lapusului au continuat.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA