AcasăEvenimentVIDEO - Contrabanda cu țigări, o activitate infracțională tot mai înfloritoare! Polițiștii...

VIDEO – Contrabanda cu țigări, o activitate infracțională tot mai înfloritoare! Polițiștii de frontieră sigheteni au prins traficanți ce acționau pe jos, în mașini sau trenuri!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halmeu au surprins în flagrant, in seara zilei 15 august a.c., un grup de persoane, care a încercat să introducă ilegal în România peste frontiera de stat 5.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
Lucrătorii au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a bărbaţilor moment în care aceştia au abandonat coletele încercând să fugă.
În urma acţiunii a fost reţinut un cetăţean român, Pal S. de 36 ani, domiciliat în localitatea Cidreag Jud. Satu Mare, celelate persoane retrăgându-se pe teritoriul statului ucrainean.

Totodată, la cercetarea terenului au fost descoperite 10 colete ambalate în folie de culoare neagră ce contineau 5.000 pachete tigări marca Viceroy de provenientă ucraineană în valoare de peste 22.500 lei. Bărbatul este cercetat de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Întreaga cantitate de tigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră ucrainene pentru probarea întregii activităti infractionale depistarea şi reţinerea altor persoane implicate.

* În data de 15.08.2012, în jurul orei 14.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmaţiei au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control pe raza localităţii Tisa, un autoturism suspectat că transportă ţigări de provenienţă ucraineană.

Conducătorul auto a ignorat semnalele polițiștilor continuându-şi deplasarea în mare viteză spre localitatea Sighetu Marmaţiei, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au trecut la urmărirea acestuia folosind semnalele acustice şi luminoase.

După o urmărire de aproximativ 1 km autoturismul a fost blocat, moment în care conducătorul auto a încercat să fugă, acesta fiind reţinut şi imobilizat de poliţiştii de frontieră. La controlul efectuat asupra maşinii, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagaj 6 baxuri ce conţineau 3.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 27.100 lei, pentru care suspectul nu a putut prezenta niciun document de provenienţă.

În prezent bărbatul este cercetat de poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Întreaga cantitate de ţigări provenită din contrabandă a fost ridicată în vederea confiscării.

* Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului au descoperit în bagajele a două persoane care circulau cu trenul Sighetu Marmaţiei – Cluj Napoca 530 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
Din primele verificări s-a constatat că cele două genţi aparţin numiţilor Gheorghe C de 22 ani şi Vasile O. De 21 ani, domiciliaţi în localitatea Bistra.
Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA