AcasăActualitate112VIDEO | CAZ IREAL ÎN MARAMUREȘ - Pompieri înjurați și aproape luați...

VIDEO | CAZ IREAL ÎN MARAMUREȘ – Pompieri înjurați și aproape luați la bătaie în timp ce încercau să stingă un incendiu, pentru că „și-au permis” să calce iarba….

spot_img

DISTRIBUIȚI

Scene desprinse parcă dintr-o lume paralelă au avut loc ieri într-o zonă greu accesibilă din cătunul Cvasnița, comuna Poienile de Sub Munte, din Maramureș. Un incendiu puternic s-a produs la o gospodărie, aceasta fiind mistuită de flăcări, iar trei persoane au ajuns la spital cu atacuri de panică, potrivit VasileDale.ro

12 pompieri civili și 8 pompieri militari au intervenit de urgență pentru a stinge focul, cei dintâi fiind primii care au ajuns la fața locului. Drumul spre urgență a devenit însă o adevărată nebunie în momentul în care, pentru a scurta traseul, salvatorii au decis să treacă prin ograda unui localnic.

Drumul de acces era unul îngust de munte iar sursa de apa era lipsă în zonă pompierii au adus o autospecială cu o capacitate de 10.000 de litri care au lasat-o la baza muntelui. Cu ajutorul unei autospeciale 6×6 (de 800-900 litri) și a unei autospeciale 4×4 a pompierilor civili au cărat apă non stop spre locul imobilului din lemn cuprins de flăcări.

De acolo au întins furtunurile peste 150 de metri, e drept prin grădina unui localnic. La finalul intervenției a izbucnit scandal. Proprietarul grădinii a început să îi amenințe și să îi înjure pe pompierii civili într-un hal de neimaginat. Motivul? Faptul că și-au permis să îi calce iarba…

Vă redăm mai jos imaginile video:

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA