AcasăMARAMURESUL ISTORICVIDEO - CARNAGIU PE SOSEA - ACCIDENT - Sapte oameni au murit...

VIDEO – CARNAGIU PE SOSEA – ACCIDENT – Sapte oameni au murit si opt raniti intr-un teribil accident produs in Tulcea

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şase oameni au murit şi  9 au fost răniţi în urma unui grav accident de circulaţie produs în Tulcea. Accidentul, în care au fost implicate trei maşini, a avut loc în zona localităţii tulcene Cataloi.

ACTUALIZARE: Inca o victima a decedat: in total 7 oameni decedati si opt raniti grav. Doua elicoptere SMURD vor sosi la Tulcea pentru a duce patru pacienti spre Capitala.
Din primele informaţii se pare că s-a produs din cauza vitezei foarte mari. La volan s-ar fi aflat câţiva tineri care făceau întrecere.

ACTUALIZARE 2
Centrul INFOTRAFIC din cadrul IGPR informează că aseară, în judeţul Tulcea a avut loc un accident deosebit de grav.
În jurul orei 21.30, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Tulcea, in timp ce se afla la volanul unui autoturism, propietate persoanală, pe DN22 (E87) , la km. 184 + 953 de metri, în afara municipiului Tulcea, s-a angajat în depăşirea unei alte maşini, condusă de un bărbat de 30 de ani, din acelaşi oraş, nu a păstrat o distanţă laterală corespunzatoare faţă de aceasta, a acroşat-o, după care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în decor. După acroşare, conducătorul automobilului depăşit a pierdut controlul direcţiei, a patruns pe sensul opus de mers si a intrat in coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 44 ani, din Capitală, care circula regulamentar.
Bilanţul acestui accident, cutremurător: şapte persoane şi-au pierdut viaţa (21, 23, 25, 27, 40, 43 şi 44 de ani) , iar alte opt (printre care şi doi copii, de 3 şi 10 ani) sunt în stare foarte gravă.
Semnalăm unele aspecte: în unul dintre automobile se aflau 9 persoane, conducătorul auto de 21 de ani care a produs accidentul nu deţinea permis de conducere şi toate cele trei autoturisme erau maşini de lux, foarte puternice.
Pentru prevenirea acestor tragedii pe drumurile publice, îi sfătuim pe cei de la volan să manifeste responsabilitate şi precauţie în trafic şi le spunem că, de multe ori, viteza foarte mare la volan nu înseamnă decât infantilism.

Evenimentul rutier a fost anunţat pe  numărul unic de urgenţă 112 joi seara, în jurul orei 21.30. Accidentul a avut loc pe drumul Tulcea-Constanţa, aproape de intersecţia cu drumul spre Cataloi. Din primele informaţii, nouă persoane rănite au ajuns deja în spital. Maşinile sunt făcute praf, spun cei care au ajuns la faţa locului.

„Nouă persoane au fost transportate la spital. Între aceste victime se numără un copil de aproximativ 6 ani, unul de aproximativ 10 ani şi o femeie de 35 de ani, restul fiind bărbaţi. Trei victime sunt în stare foarte gravă“, a precizat dr. Dumitru Vâlcu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea.

Şase persoane au murit şi alte nouă au ajuns deja la spitalul judeţean din Tulcea, conform informaţiilor furnizate de prefectul judeţului Tulcea. În accident au fost implicate trei maşini (două Audi şi un BMW).

Nu se cunoaşte la momentul de faţă identitatea victimelor, care sunt foarte greu de recunoscut.

„În urma accidentului una dintre maşini s-a rupt în două, iar una dintre jumătăţi a luat foc. A fost stinsă imediat“, a precizat col. Florin Başcău, şeful ISU Tulcea.

Poliţia, două echipaje SMURD şi mai multe echipaje de ambulanţă au intervenit. A fost solicitat şi sprijinul pompierilor militari de la Descarcerare, dar şi a celor de pe autospecialele pentru lichidarea incendiilor. Sursa: adevarul.ro.

ACTUALIZARE
Inca o victima ajunsa la Spital a decedat, astfel ca pana in acest moment bilantul tragediei este de 7 persoane decedate si 8 presoane ranite.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA