AcasăMARAMURESUL ISTORICVIDEO – BRACONAJ CINEGETIC – Arme de vânătoare, vânat împuşcat illegal, carabine...

VIDEO – BRACONAJ CINEGETIC – Arme de vânătoare, vânat împuşcat illegal, carabine cu lunetă, cartuşe. Într-un cuvânt asenal de război

spot_img

DISTRIBUIȚI


Mai multe persoane sunt suspectate de poliţişti pentru comiterea de infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic. Au fost depistate arme de vânătoare precum şi vânat împuşcat fără drept.

Polţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.P.J. Mehedinţi, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei oraşului Baia de Aramă, au organizat şi executat o acţiune, pe raza mai multor localităţi din judeţul Mehedinţi, urmărind identificarea persoanelor care deţin fără drept arme şi muniţii cu care desfăşoară acte de braconaj cinegetic.

Astfel poliţiştii au oprit în trafic un autoturism, pe raza localităţii Mărăşeşti, judeţul Mehedinţi, condus de C. Petrică, de 21 ani, autovehicul în care au mai fost identificaţi V.Laurenţiu, de 32 de ani, V.Marinică, de 38 ani, toţi din comuna Obîrşia Cloşani, judeţul Mehedinţi, P. GHEORGHE, de 41 ani şi L. NICUŞOR, de 24 de ani, ambii din localitatea Mărăşeşti, judeţul Mehedinţi.

CITEŞTE DESPRE BRACONAJUL DIN MARAMUREŞ AICI

Arme, staţii emisie-recepţie, mistreţ împuşcat şi tranşat

La controlului autoturismului, a fost identificată în interior, o armă de vânătoare cu alice, calibru 12/2 mm, deţinută legal de V. Laurenţiu, iar în lada din spatele autoturismului, ascunse în zăpadă, au fost găsite o carabină cu lunetă, calibru 8,57 mm şi cinci cartuşe aferente, deţinute ilegal de P. Gheorghe, o carabină cu lunetă, fără marcă şi serie, precum şi o puşcă confecţionată artizanal, cu o ţeavă, calibru 16 mm şi patru cartuşe aferente, deţinute ilegal de L.Nicuşor. De asemenea, tot ascuns în lada autoturismului, a fost identificat un porc mistreţ, împuşcat şi tranşat. Extinzând cercetările, poliţiştii au mai identificat în autoturism patru staţii emisie-recepţie şi trei cuţite de tranşat vânatul.Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că cei cinci suspecţi au efectuat acte de braconaj cinegetic pe fondul de vânătoare Baia de Aramă, ce aparţine unei societăţi comerciale, unde, într-un punct din fondul de vânătoare al acesteia a fost împuşcat un porc mistreţ, vânatul fiind tranşat şi împărţit între cele cinci persoane. Armele de vânătoare, muniţia, staţiile de emisie-recepţie, cuţitele şi carnea de vânat au fost ridicate în vederea cercetărilor. Faţă de suspecţi s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept, vânătoare fără permis şi autorizaţie legală şi transportul vânatului împuşcat. Cei cinci suspecţi au fost reţinute pe bază de ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore şi introduse în arestul I.P.J. Mehedinţi, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă judecătoria Baia de Aramă cu propunerea de arestare preventivă.

 

Armă de vânătoare şi piei de vânat găsite în casa unui bătrânel

Poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa lui B. Ion, de 70 de ani, din comuna Dumbrava, judeţul Mehedinţi, unde a fost depistată o armă de vânătoare cu alice, calibrul 16/2 mm, fără marcă şi serie precum şi mai multe componente de muniţie şi două piei de vânat (iepure). Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că suspectul folosea arma pentru comiterea actelor de braconaj în pădurile din zona comunei Dumbrava, judetul Mehedinţi. Faţă de persoana în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept, vânătoare fără permis şi autorizaţie legală şi transportul vânatului împuşcat. Arma şi celălalte bunuri au fost ridicate de către poliţişti, cercetările fiind continuate cu suspectul în stare de libertate.

 

Braconaj cu ogarii

În urma activităţilor organizate, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J Mehedinţi, în colaborare cu poliţiştii Poliţiei oraşului Strehaia, i-au depistat pe raza localităţii Corzu, comuna Bîcleş, judeţul Mehedinţi, pe V. Ion, de 38 de ani şi B.L., de 14 ani, ambii din comuna Bîcleş, care braconau în extravilanul localităţii Corzu, prin folosirea a doi câini ogari. Câinii ogari au fost ridicaţi şi predaţi A.J.V.P.S. Mehedinţi. Faţă de cei doi suspecţi s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA