AcasăActualitateSocialVIDEO - ACCIDENTE - Un sofer a intrat cu masina intr-o caruta...

VIDEO – ACCIDENTE – Un sofer a intrat cu masina intr-o caruta la Harnicesti. La Sighet, un sofer beat a plecat de la locul accidentului

spot_img

DISTRIBUIȚI

DN18: Harnicesti – Un sofer ranit in urma impactului cu o caruta

Joi, 18 octombrie, ora 20,00, pe DN 18,  conducătorul unui autoturism, Vasile C., de 60 de ani, din Coaş, circula între localităţile Hărniceşti şi Deseşti. Datorită lucrărilor care se efectuează pe acel sector de drum, lucrări marcate şi semnalizate corespunzător, nu a respectat semnificaţia indicatorului „PRIORITATE PENTRU CIRCULAŢIA DIN SENS OPUS”, a pătruns pe partea stângă şi a intrat în coliziune cu o căruţă, nesemnalizată corespunzător, condusă din sens opus de Vasile S., de 44 de ani, din Sat Şugatag. În urma accidentului rutier, conducătorul auto a fost rănit. Acesta a fost transportat la spital.  Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările în caz continuă.

SIGHETU MARMATIEI: Un sofer baut a plecat de la locul accidentului fiind gasit acasa de politisti

În municipiul Sighetu Marmaţiei, ieri, 18 octombrie, ora 15,35,  Ionel N., de 48 de ani, din municipiu, conducea un autoturism, pe strada Pintea Viteazu. În dreptul unui imobil, într-o curbă periculoasă la stânga, a pătruns pe contrasens, şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de Ivan I., de 79 de ani, din Bocicoiu Mare. În urma impactului, de la autoturismul condus de Ivan I., s-a dislocat bara de protecţie din spate, şi a lovit o femeie de 31 de ani, din sat Şugatag, care, în calitate de pieton, se deplasa regulamentar pe trotuar. Victima s-a deplasat singură la spital, nu a rămas internată. Conducătorul auto Ivan I. a fost testat cu aparatul etilo-test, rezultatul fiind zero. Conducătorul auto Ionel N. a părăsit locul accidentului. Acesta a fost identificat la orele 16,40 la domiciliul său, unde se afla şi autoturismul implicat în accidentul rutier. Acesta a fost testat cu aparatul etilo-test, care a indicat de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările în cauză continuă, urmând a se lua măsuri legale.

TAUTII MAGHERAUS: Soferul a murit cu toate eforturile depuse de medici

Conducătorul unui autoturism, Mircea B., de 69 de ani., din Baia Mare, circula ieri, 18 octombrie, ora 18,25, pe D.N. 1C. În localitatea Tăuţii Măgherăuş, pe o porţiune de drum în aliniament, din motive necunoscute, a pătruns pe contrasens, şi a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus din sens opus de Timea M., de 39 de ani, din Baia Mare. Autoturismul, condus de  Mircea B., a părăsit prin partea stângă carosabilul, lovind uşor un pom. În urma accidentului, conducătorul auto a decedat. Conducătoarea auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Corpul bărbatului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor concrete ale decesului, dacă există legătură de cauzalitate între decesul victimei şi leziunile suferite în urma accidentului. Poliţiştii efectuează în continuare cercetări, şi în funcţie de concluziile medico-legale se va propune soluţie în cauză.

AFLA AICI MAI MULTE AMANUNTE DESPRE ACCIDENT

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA