AcasăNews AlertVIDEO - ACCIDENT - Un şofer beat a intrat intr-o maşină pe...

VIDEO – ACCIDENT – Un şofer beat a intrat intr-o maşină pe care a reuşit să o rostogolească pe carosabil

spot_img

DISTRIBUIȚI


Acoolul, viteza volanul nu fac casă bună. Asta a dovedit-o un tânăr din Maramureş care după ce a băut ceva alcool s-a urcat la volanul maşinii pentru a merge acasă. A izbit din spate o altă maşină pe care a rostogolit-o pe partea carosabilă. Un pasager a ajuns la spital, din fericire  rănile suferite nefiind grave. Maşinile în schimb au fost grav avariate.

Accidentul s-a petrecut la miezul nopţii la ieşirea din Baia Mare, pe drumul European 58. Un tânăr se-ntorcea acasă după ce consumase ceva băuturi alcoolice. Viteza excesivă a făcut să lovească din spate pe un alt autoturism. In urma impactului prima maşină s-a rostogolit de două ori pe partea carosabilă şi a rămas pe plafon. „A intrat in mine ăsta şi m-a aruncat pe-acolo, m-am rostogolit şi am rămas pe plafon” povesteşte şoferul nevinovat. „Mi-a povestit copilul ce s-a întâmplat. Mi-a spus că s-a rostogolit de două ori cu maşina după ce a fost lovit în spate. Bine că au scăpat cu viaţă” spune mama şoferului nevinovat.

Tânărul vinovat de producerea accidentului nu a comentat accidentul. Tatăl acestuia în schimb, avea treabă cu jurnaliştii prezenţi la locul incidentului cărora le cerea să nu îi filmeze autoturismul pe care este proprietate privată. Nu a scos o vorbă însă despre faptul că fiul lui consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Poliţiştii au demarat cercetările pentru a afla cum s-a produs accidentului. Şoferii au fost testaţi. „Din primele cercetari a rezultat faptul ca in urma unui impact intre doua autoturisme, un pasager a fost transportat la spital pentru ingrijiri medicale. Acesta nu a necesitat internare. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest. În cazul unuia dintre ei etilotestul a indicat 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetarile continua pentru a se stabili exact circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier, urmând a se dispune măsuri legale la finalul anchetei” a declarat Andrei Ţiplea, Biroul Poliţiei Rutiere Baia Mare.

Un echipaj al pompierilor militari din cadrul Detaşamentului Baia Mare au intervenit pentru spălarea părţii carosabile pentru că aceasta devenise aluneacoasă din cauza uleiului scurs din maşinile distruse. „Am intervenit pentru degajarea părţii carosabile şi pentru spălarea acesteia de resturile care au rezultat în urma accidentului rutier” a declarat plt Marin Belei, şeful echipajului de interventie.

ACTUALIZARE 1: Comunicatul oficial al IPJ Maramures

„Ieri seară, orele 23,00, pe strada Victoriei din municipiul Baia Mare, Călin G., de 20 ani, din Tăuţii Măgherăuş, se afla la volanul unui autoturism pe care-l conducea de la ieşirea din Baia Mare, către oraşul Tăuţii Măgherăuş. La un moment dat, deoarece nu a păstrat o distanţă de siguranţă suficientă în raport cu un alt autoturism care circula în faţa sa, cu numere de SM, condus de către Alexandru M., de 20 ani, din Tăuţii Măgherăuş, a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerului pe locul din dreapta faţă din autoturismul înmatriculat în Satu Mare, Ovidiu R., de 23 ani, din Tăuţii Măgherăuş, care a fost transportat la spital. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alco-test iar dacă în cazul şoferului cu autoturismul lovit din spate, rezultatul a fost negativ, în ceea ce-l priveşte pe tânărul vinovat de coliziune, rezultatul indicat a fost de peste 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor doi li s-au recoltat probe biologice de sînge. Cercetările în cauză continuă, urmând a se lua măsuri legale”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA