AcasăMARAMURESUL ISTORICVictor Ponta: Prefecții care nu au fost pregătiți de iarnă vor fi...

Victor Ponta: Prefecții care nu au fost pregătiți de iarnă vor fi schimbați

spot_img

DISTRIBUIȚI

Premierul Victor Ponta le-a spus, duminică, miniştrilor Mircea Duşa şi Radu Stroe ca luni să îl informeze unde au existat probleme legate de respectarea contractelor pentru deszăpezire, astfel încât până miercuri să fie luate măsuri şi să fie schimbaţi din funcţie cei care nu au fost pregătiţi.

„Vreau sa le transmit multumiri celor care din noaptea trecuta stau in zapada. Vreau sa multumesc de multe ori, ca sa sterg din palmele pe care le primesc de la cei care muncesc pe la vreo televizuiune”, a spus premierul, aflat la Targu Jiu, in cadrul videoconferintei.

Acesta a cerut reprezentantilor Ministerului Administriei si Internelor sa faca toate eforturile necesare pentru a se interveni in toate zonele afectate de ninsoare, completand ca „in majoritatea covarsitoare a zonelor s-a intervenit”.

Victor Ponta a cerut sa fie informat daca mai sunt probleme grave, iar ministrii Dusa si Stroe trebuie sa ii raporteze, luni, care sunt drumurile cu probleme „anormale” – „nu ca a nins mult, ci unde n-am avut suficienta pregatire”.

Totodata, acesta a mentionat ca, acolo unde cei responsabili nu s-au achitat de obligatii, acestia vor fi schimbati din functie, iar contractele vor fi desfacute.

„Domnul Stroe si domnul Dusa, sa imi spuneti maine nu unde a nins mult, ci unde n-au fost contracte incheiate, unde nu s-au achitat de obligatii, ca sa luam masuri pana miercuri. Si pe cine avem de schimbat din functie schimbam, ce contracte avem de reziliat reziliem, pentru ca o sa mai avem zapezi. Celor ce au muncit si muncesc sa le transmiteti multumirile mele. Si miercuri, la sedinta de guvern, daca mai e nevoie de noi resurse sa imi spuneti”, a adaugat Victor Ponta.

Totodata, premierul le-a solicitat celor doi ministri sa ramana concentrati cu toate autoritatile „pe aceste doua probleme”, facand referire si la alegerile parlamentare.

„Nu exista niciun fel de incidente grave, incidente obisnuite pentru ziua votului. Sa luati toate masurile ca, dupa inchiderea urnelor, procedurile de numarare si de raportare sa se faca la modul cel mai sigur si cel mai transparent. Sa se transmita datele cat mai repede”, a mai afirmat seful Guvernului.

Codul galben de ninsori emis de Administratia Nationala de Meteorologie a fost prelungit si pentru intervalul duminica noaptea – prima parte a zilei de luni, cand sunt asteptate precipitatii abundente in jumatatea de est a tarii.

Astfel, in cursul noptii de duminica si pana luni la ora 11, vor mai fi precipitatii in jumatatea de est a tarii si izolat se vor acumula cantitati de peste 25 l/mp, anunta ANM.

Avertizarea este valabila in Bucuresti si judetele Constanta, Tulcea, Braila, Ialomita, Calarasi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Arges, Dambovita, Prahova, Buzau, Galati, Vrancea, Covasna, Harghita, Brasov, Bacau, Vaslui, Iasi, Neamt, Suceava, Botosani si partial in Maramures, Bistrita-Nasaud, Mures, Sibiu si Valcea.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA