*Doamne, în câte situații penibile îi poate pune viața pe cei care se ocupă de politică, că politicieni nu le putem spune. Sunt în stare de orice, se compromit, se fac de râs, își atrag disprețul semenilor, dar nu le pasă, importante rămân doar voturile care trebuie să-i propulseze în posturile pe care le visează. Cred că ar fi în stare să mănânce în public o porție zdravănă de rahat dacă ar ști că asta le-ar asigura succesul.
Ne naștem goi, uzi și flămânzi. Abia după aceea încep să apară necazurile. Cam așa cred că se întâmplă și cu candidatura lui Cristian Niculescu Țâgârlaș la primărie. Înainte de a fi desemnat a crezut că-i o treabă ca oricare alta, dar după o vreme a văzut că e o problemă mai complicată. Sigur a luat în calcul și varianta abandonului, dar, pe zi ce trece, îi va fi din ce în ce mai greu să renunțe. A acceptat să intre în joc, iar acum, cei care l-au pus îl obligă să meargă până la capăt, chiar dacă e conștient cum arată pentru el sfârșitul.
Am mai spus-o de câteva ori, dar o mai fac o dată: Țâgârlaș a căzut în capcana pregătită de Mircea Dolha, cel care ar fi trebuit să își asume candidatura, din postura de președinte al PNL Baia Mare. N-a făcut-o pentru că n-a vrut să-și păteze blazonul politic cu o înfrângere usturătoare, ca la cotul Donului, care l-ar fi putut trece pe linia moartă la parlamentarele din toamnă. Așa s-a scos. L-a încurajat pe alpinistul amator, l-a numit președinte interimar al organizației municipale, i-a spus că e cel mai bun, că are o șansă uriașă să ajungă primar, iar acesta nu avea cum să nu creadă una ca asta, așa că a intrat în competiție. Cât despre șanse, să fim serioși, ele sunt mai mici decât cele pe care le are o vacă să scape de cuțitul măcelarului, după ce-a intrat în camera de sacrificare a abatorului.
Și iată-l pe alpinist angrenat deja în campania electorală, cu două luni înainte de startul acesteia. Rotaract Team Baia Mare a demarat campania ”Donează sânge, salvează vieți”. Cineva i-a spus că susținerea inițiativei ar da bine la alegători. Imediat Țâgârlaș a anunțat că PNL Baia Mare susține campania, așa că s-a și prezentat cu câțiva tineri la Centru de Transfuzie pentru a dona sânge. Interimarul, înainte de a-și lăsa brațul molatic în mâna asistentei, a rostit aceste vorbe către singurul jurnalist prezent la epocalul eveniment: ”Am luat această decizie pentru că este important ca fiecare dintre noi să susținem un astfel de demers”.
Adânc, domnule. Vorbe înțelepte izvorâte din prepuțul gândirii sale. Era cât pe ce să ne impresioneze și pe noi, dar alpinistul a avut grijă să le anihileze importanța, adăugând: ”Este prima dată când donez sânge”. Jurnalistul, a consemnat destăinuirea sinceră a candidatului. Iar președintele clubului Rotaract, a spus că respectiva campanie a început în urmă cu trei ani… Dacă Țâgârlaș voia să fie credibil, trebuia să doneze sânge cel puțini o dată pe an. Așa, efectul expunerii sale în fața seringii este egal cu zero. Oamenii își dau seama că a susținut demersul doar pentru că e candidat în alegeri, adică a urmărit scopul electoral, care n-are nici o tangență cu cel umanitar. Vorba aia, când ai intrat în rahat până la nas, ține-ți gura închisă.
*După ce prefectul Anton Rohian și-a schimbat purtătorul de vorbe, activitatea lui și a instituției a început să fie prezentată profesionist, Anca Goja dovedind că știe să-și facă meseria. Zilele trecute s-a aflat că Rohian se află pe lista lunga a celor care vor deveni foști prefecți, dacă Dragnea și Tăriceanu nu vor reuși să zădărnicească inițiativa premierului Cioloș.
Cel puțin pe moment, cei doi l-au blocat la mantinelă pe fostul cultivator de ceapă din Periceii Sălajului. Crezând că va putea scăpa singur de mazilire, Rohian a început să participe la tot felul de activități, sau să transmită mesaje în diferite direcții, așa cum a făcut-o luni, 29 februarie, odată cu sosirea primăverii. Dacă va continua pe această cale, e de așteptat să trimită mesaje cu ocazia ieșirii urșilor din hibernare, a sosirii cocorilor migratori sau a primului cântat de cuc, că nu cred să le strice un gând bun și o mângâiere sufletească.
Domnule Rohian, în zadar ți-e zbaterea. A fi sau a nu mai fi prefect, nu depinde de heirupismul afișat, ci, așa cum ți-am spus, de pârâciunile pe care le depun la cabinetul premierului Dolha, Man, Pașca…
*Dintr-un comentariu la un articol publicat pe site-ul nostru, am aflat că mașina pe care am surprins-o parcată neregulamentar pe trotuarul de pe Bd. Unirii, zona băncilor, aparține primarului orașului Ulmeni, Lucian Morar. Mașina a blocat complet trotuarul vreme de trei zile, dar nu cred că s-a ales cu vreo sancțiune. Primarul, proaspăt înrolat în mișcarea poporenilor condusă de Traian Băsescu, este candidatul desemnat pentru șefia Consiliului Județean.
Abia aștept să câștige și să devină președinte, ca să văd unde și cum își va parca mașina. N-ar fi de mirare să o vedem pe terasele crâșmelor, în mijlocul rondourilor din sensurile giratorii sau în fântânile arteziene. Știu sigur că poate mai mult, are potențialul necesar, important e doar să vrea.
Grigore Ciascai