AcasăOPINIIViața, deocamdată. În USL Maramureș se produc faulturi grosolane, dar Centrul nu...

Viața, deocamdată. În USL Maramureș se produc faulturi grosolane, dar Centrul nu dictează nicio eliminare!

spot_img

DISTRIBUIȚI

La început a fost împărțirea (aproape frățească) celor zece colegii din județ. PSD a luat patru, iar PNL șase, c-așa-i în tenis. Frații liberalii au înfipt de la bun început pumnalul în inima aliaților, cedând colegiul Sighet conservatorilor, cu toate că acolo Eugenia Godja era creditată cu șanse clare de reușită. În plus, candidatura fostului primar al municipiului Sighetu Marmației a fost stabilită încă din primăvară, atunci când s-a retras din cursa pentru al patrulea mandat în detrimentul candidatului PNL, Ovidiu Nemeș. N-a contat un mandat sigur pentru USL, mai importante s-au dovedit a fi jocurile de culise de la Oaza Italiană. Dacă USL va pierde mandatul pe Sighet, credeți că Ștef, Hoban și ceilalți strategi liberali vor fi trași la răspundere? Să fim serioși, în primul rând nu poți să pedepsești niște iresponsabili care au dus-o bine și sub regimul portocaliu. Ce lăgătură au acești indivizi cu dorințele electoratului maramureșean, numai Radu Stroe și alți sforari de același rang ne-ar putea spune.

Lucrurile nu s-au oprit doar la această manevră hidoasă de-a dreptul. În colegiul Baia Mare Vest, liberalii locului ”au avut de ales” între Gheorghe Zoicaș și Mircea Dolha, doi membri de nădejde, destoinici, cu o vechime apreciabilă în partid de circa o lună. N-au contat alte nume pentru simplul motiv că doar cei doi au fost membri PSD, dați afară după trădări succesive și jocuri murdare la zeci de capete. Până la urmă l-au nominalizat pe Dolha doar pe considerentul că acesta este total în dizgrația conducerii PSD!

O mârlănie mai mare nici că se putea, incomparabilă cu cea de la referendumul din iulie, atunci când același Radu Ștef i-a pârât la centru pe cei de la PSD că nu s-au implicat suficient, cu toate că cifrele arată că în localitățile conduse de primarii social-democrați, prezența la vot a fost dublă față de cele cu administrație liberală. Eram convins că după această mârșăvie, Ștef va fi trimis la plimbare, dar uite că m-am înșelat, fapt care mă face să cred că așa se gândește relația cu PSD și la nivel central!

Asta înseamnă că milioanele de români care și-au pus speranțele în USL au fost mințiți și păcăliți încă odată. Și sus, sus de tot, se trage în mai multe direcții, numai așa explicându-se gafele, slăbiciunile, inconsecvențele, cedările și stângăciile Guvernului Ponta. Revenind la Maramureș plai cu dor, încep să cred că încercările primarului Cătălin Cherecheș de a impune alți candidați în afara celor propuși de la Oaza Italiană, sunt legitime (din punct de vedere al electoratului băimărean) și bine venite, chiar dacă, personal, nu sunt de acord cu acest tip de haiducie politică. Văd lucrurile prin prisma formării unei majorități confortabile în Parlament, astfel încât USL să-și poată pune în aplicare strategia de guvernare, iar portocalii să stea cel puțin două mandate cât mai departe de măcelărie.

După modul în care se comportă liderii liberali locali (din păcate Maramureșul nu reprezintă o excepție), încep să mă conving că mai repede decât ne-am închipuit, oamenii lui Băsescu vor ajunge, într-un fel sau altul, să ne prigonească din nou. Doamne, ferește-ne!
Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA