AcasăEvenimentVIAȚA, DEOCAMDATĂ – Gunoaie menajere, gunoaie umane

VIAȚA, DEOCAMDATĂ – Gunoaie menajere, gunoaie umane

spot_img

DISTRIBUIȚI

Evenimentul cel mai mediatizat din comunitatea băimăreană a fost zilele trecute incidentul dintre elevii și profesorii de la Colegiul Național Gheorghe Șincai, legat de uniformele școlare. Acesta este motivul real de la care trebuie pornită analiza situației. Spun asta pentru că, ulterior, au apărut și alte motive false în încercarea de a întreține și escalada conflictul, lucru dorit de câțiva vagabonzi ai maidanului politic local.

După declanșarea conflictului, primarul Cătălin Cherecheș a intervenit pentru medierea lui, la solicitarea elevilor care nu au fost de acord cu introducerea și purtarea uniformelor, cu montarea camerelor video în sălile de clasă sau cu unele prevederi ale contractului educațional. Pentru că a venit la cererea elevilor, automat primarul a fost perceput ca apărător al acestora în disputa cu conducerea colegiului și o parte din profesori.

Cei care l-au pus la zid pe primar uită sau nu știu că întâlnirea din amfiteatru a fost organizată de directorul Cristian Heuberger, cel care i-a convocat pe elevi, l-a așteptat și însoțit pe primar și a participat efectiv la discuții. A fost până la urmă o discuție liberă între părțile implicate, așa cum ar trebui să se organizeze în toate liceele și colegiile din municipiu, pentru că dialogul sincer rezolvă multe probleme.

Deși nimeni nu le-a cerut-o (nici nu era de ce), directorul și directorul adjunct și-au prezentat demisia invocând motive personale. Consider că au făcut-o din dragoste și respect pentru această școală, de teamă să nu-i fie afectată reputația excelentă de care se bucură. Și cred că au procedat corect. Pentru că imediat și-au făcut apariția în peisaj două hiene politice orfane de bun simț, gata să rupă câte o halcă din cadavrul colegiului, pentru a-și potoli foamea de popularitate.

Din nefericire pentru ei, primarul, conducerea și profesorii implicați, și-au dat seama că există indivizi care vor să profite politic de situația creată, motiv pentru care au lăsat orgoliile deoparte și au căutat o cale de împăcare. Primul pas l-a făcut primarul, care a înțeles că cei care îi monitorizează cu zel activitatea, abia așteaptă să ia amploare conflictul ca să intervină pe post de pompieri voluntari,arătându-le băimărenilor câtă disponibilitate și înțelepciune au în dotare.

Primarul s-a întâlnit cu profesorii, și-a exprimat regretul și și-a cerut scuze pentru deranjul survenit în urma încercării de a aplana prin dialog problemele, a discutat cu directorii, care au revenit asupra demisiei. Sunt convins că a fost o lecție de viață pentru toți cei implicați, inclusiv pentru primar, din care vor învăța multe.

Supărat că focul de la Șincai s-a stins prea repede, fără să fie necesară intervenția lui, deputatul Mircea Dolha a organizat a doua zi o conferință de presă. Inițial am crezut că a convocat întâlnirea cu presa pentru a lămuri situația infracțională cauzată de activitatea ilicită a uneia din firmele administrate de familia sa. Mă refer la cea care ar trebui să transporte gunoaiele menajere din zona Borșa – Vișeu la groapa de gunoi din Sighetu Marmației.

O afacere cu lucruri murdare din care rezultă profituri murdare, din moment ce gunoaiele nu ajung pe rampă, ci pe haldele de steril ale fostelor mine, prin păduri, râuri, câmpuri sau chiar în aria protejată din rezervația Munții Maramureșului. Despre asta am crezut că vrea să ne vorbească jalnicul personaj, nicidecum despre problemele de la Colegiul Șincai.

“Este inacceptabil să coboare primarul ca funcție, măcar, până acolo încât să organizeze un puci pentru a da jos un director competent, de colegiu, și mă refer la Colegiul Șincai. Nu cunosc antecedente prin care un primar de municipiu să organizeze un puci, să încaiere elevii împotriva cadrelor didactice și împotriva conducerii colegiului, mai ales că acest om, directorul, era o persoană competentă”, a spus agramatul neumblat la școală. Auzindu-l cum minte, mi-am dat seama că afacerea cu gunoaiele îi vine mănușă. Normal că a promis o interpelare în Parlament, că lucrurile nu pot rămâne așa. E bine, mai ales că va mai fi una, rostită de un alt deputat, legată de afacerea sa necurată cu gunoaiele.

Cealaltă hienă de care pomeneam este senatorul Liviu Marian Pop, mai cunoscut sub numele de scenă PLM. ”În calitatea mea de senator, voi face o interpelare în Parlament, și mă voi adresa ministrului Educației pentru a rezolva problema și chiar o să cer corpului de control al ministrului să vină să verifice acest derapaj, iar cine e vinovat să plătească”, a zis PLM. Stai liniștit, nu te ambala, că n-ai pentru ce. Poate că în interpelarea respectivă o să spui că sindicaliștii de la Șincai nu au niciun amestec, că în cele trei zile de derapaj nu te-ai implicat deloc, că nu te gândești să candidezi la primăria municipiului, știind că senator nu vei mai putea fi nici măcar pe lista de candidați ce trebuie vizată de Dragnea.

Pentru final apelez la un comentariu apărut pe un site local, legat de derapajul de la Șincai: ”Profesoraș obscur de școală generală și liceu, lider de sindicat, politician și ministeriabil, o carieră fulminantă clădită pe obediență. CV-ul dl senator este artificial și mizerabil umplut cu efecte generate de o slugărnicie tipică indivizilor fără coloană vertebrală, ahtiați să parvină cu orice preț. Mi-a silă de un om care luni merge în parlament, marți trage sforile pe holurile guvernului, miercuri își primește clienții din județ care vin cu straița după ceva, joi flendurește pe la sediul partidului, iar vineri petrece la Oncești. Dacă ați avea o minimă decență, ați dispărea din viața publică”.

Interesant. Omul pare să-l cunoască bine pe PLM. Chestia cu dispariția e mai grea. Societatea românească pare condamnată să mai suporte o vreme astfel de indivizi. Apoi va veni scadența, e obligată, n-are cum să întârzie prea mult.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA