AcasăOPINIIVIAȚA, DEOCAMDATĂ – Doi bufoni ai caldarâmului politic local

VIAȚA, DEOCAMDATĂ – Doi bufoni ai caldarâmului politic local

spot_img

DISTRIBUIȚI

Nimeni nu știe când și din ce pricină s-au întâlnit. Anumite procese din natură sau din viață sunt greu de explicat. Motiv pentru care în cazul nostru nu facem eforturi ca să deslușim misterul, mulțumindu-ne doar să-l preluăm așa cum este perceput public.

Amândoi se cred politicieni pentru că niște nătărăi de la centru, venind și negăsind pe alții dispuși să le devină sluji credincioase, le-au încredințat funcții în adunăturile pe care le-au încropit și care au dispărut apoi din peisaj. De la prima experiență de acest gen au rămas cu impresia că ei ar avea ceva de spus, dacă oamenii ar fi dispuși să-i asculte. Câțiva au făcut-o, dar după ce și-au dat seama că șomerii ăștia mintal habar n-au pe ce lume trăiesc, i-au lăsat în pace.

Unul dintre ei are ceva studii la bază, dar asta nu înseamnă nimic atâta vreme cât n-are putere să se scuture și să scape de dictatura neamului prost. Asistent pe la studenții semianalfabeți de la universitatea particulară din centrul orașului, vietatea asta amară a trecut pe la mai multe partide, dar asta nu-l împiedică să condamne vehement traseismul politic practicat de alții. Pe vremuri s-a înscris în gașca lui Stolojan, plecată din PNL la ordinul lui Băsescu, pentru ca să-i rupă gâtul lui Tăriceanu. Lipsit de orizont și incapabil să prevadă evoluțiile politice, clănțăul s-a apucat să-i critice pe democrații lui Mircea Man. Când a venit vremea să fuzioneze cele două partide, nu numai că n-a primit funcția ce-i revenea conform protocolului, dar a și fost trimis la plimbare.

N-a trecut prea multă vreme și a fost angajat ca șef de filială al unui partid cu puternic damf legionar. Aici a atins apogeul râma asta politică. Atunci l-a luat lângă el pe celălalt avorton al politicului local, un cântăreț ratat pe gaura gurii, purtător ilegal de sex și posesor al unui creier de cioară lovită cu praștia. La vremea aceea, cei doi circari organizau conferințe de presă și trimiteau comunicate ditirambice, de parcă din ceata lor ar fi făcut parte toți oamenii județului, nu numai ei, două jucării stricate la trup și la minte. Întrebat dacă noii republicani agreează traseismul, asistentul politician a rostit următoarele cuvinte: ”Dacă vin la noi le prezentăm regulile casei, cum să se comporte. La noi nu vine nimeni pe funcții, cu organizații să treacă dintr-o parte în alta. Nu! Ar însemna să fim ceea ce sunt și alții”. Adânc, ce mai. Mincinosul a uitat ce-a spus, astfel că după ce șandramaua republicană s-a dărâmat, a putut fi văzut alături de Monica Macovei și Adrian Papahagi atunci când au venit în Baia Mare ca să înființeze celula locală al draconicului M-10.

Celălalt, cântărețul ratat, a fost student întârziat al asistentului de la fabrica particulară de diplome de care vorbeam. Cât a fost soldat de pluton în Ansamblul Transilvania, părea că își vede lungul nasului, dar adevărul era altul. Până la urmă conducerea și membrii l-au poftit afară din trupă în baza unor motive întemeiate. Apoi i s-a făcut milă unui primar din zonă și l-a angajat pe un post de trântor permanent plătit din banul public, cu atribuția sezonieră de a-i face campanie pe toată durata mandatului, și mai cu seamă în anul electoral.

Și acest personaj a devenit adeptul politicii dusă de partidul lui Macovei, care propune  toleranță zero față de corupție și nerespectarea legilor. Nu-i rău de loc, principiul e sănătos, dovadă că M-10 are priză la alegători. Credem că este normal ca susținătorii și adepții acestei politici să fie niște cetățeni corecți, nepătați, care trăiesc și acționează în spiritul și litera legii. Altfel n-am făcut nimic, că de politicieni escroci, ipocriți și șarlatani sunt pline partidele noastre. Cam în această zonă se află și rapsodul nostru de pe Fisculaș, cel care în urmă cu ceva timp a fost condamnat pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate pe străzile muncipiului Baia Mare. E suficient, nu mai continuăm.

Nu-mi face nicio plăcere să scriu despre asemenea gunoaie umane. Și nici n-aș face-o vreodată dacă și-ar vedea de viața lor și n-ar da buzna în spațiul public, ori de câte ori se ivește ocazia. Zilele trecute, cei doi rândași de pe lângă grajdurile altora, au încercat să deturneze sensul manifestărilor inițiate de tinerii băimăreni, care au protestat pașnic împotriva întregii clase politice românești.

Într-una din seri, smintiții ăștia au anunțat un protest la aceeași oră cu cel al tinerilor, dar într-o altă locație. Au fost numai ei doi și alți trei care au adus pancarte inscripționate măiestru cu lozinci negative la adresa primarului. Până la urmă s-au dus și ei în Centrul Vechi, crezând că îi vor prosti pe tineri să li se alăture, dar n-a ținut figura.

Specimenele astea cu creier rudimentar, care n-au niciun fel de autocontrol și cred că își pot permite orice porcărie, l-au identificat doar pe primar (care, culmea, se detașează evident de politicieni), drept țintă a atacurilor. Păi cei care i-au trimis în piață și au finanțat acțiunea gloabelor, nu au nicio vină, sunt curați ca lacrima, nu merită să le vedem numele pe pancarte?

Trăim vremuri ciudate în care tot felul de găinari își dau importanță. E o secetă înspăimântătoare de idei constructive, iar cei de teapa celor doi se repetă și se fură unul pe altul în încercarea de a demola tot ce s-a făcut bine în urbea noastră.  Cei care-i coordonează și-i plătesc le-a umplut ciumeților fundul de gânduri, fiindcă ei gândesc și acționează cu acea parte anatomică.

Sunt convins că n-au învățat și n-au înțeles nimic din eșecul cu protestul. Vor urma și alte găinării de același tip pentru că vin alegerile și cei care îi conduc și finanțează, că sunt scăpătați rău de tot, sunt disperați că o să piardă și trenul acesta. Și o să-l piardă sigur pentru că n-au construit nimic, nici măcar un gând bun nu le-a populat mințile tembele, singura lor preocupare fiind cum să scape de actualul primar. E prea puțin, cetățenii îi știu, le cunosc trecutul, prezentul și nu au niciun dubiu în privința viitorului.

PS – Foto – Hribul dracului (Boletus calopus), ciupercă foarte amară, necomestibilă.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA