AcasăActualitatePoliticVEȘTILE BUNE VIN DE LA … ISTANBUL – Ponta anunță că deputații...

VEȘTILE BUNE VIN DE LA … ISTANBUL – Ponta anunță că deputații vor vota miercuri Codul Fiscal care prevede reducerea TVA la 19%!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Premierul Victor Ponta anunță că deputații Coaliției vor vota miercuri Codul Fiscal cu TVA redusă la 19%, existând posibilitatea ca această cotă să fie aplicată înainte de 1 ianuarie 2016.

”În această după amiază (duminică- n.r.) m-au vizitat colegii mei Nicu Bănicioiu și Eugen Teodorovici. Două lucruri extrem de importante pe care le-am discutat și pentru care ne batem în zilele următoare:

Miercuri deputații Coaliției PSD-UNPR-ALDE vom vota pentru adoptarea Codului Fiscal în forma aprobată în Guvern cu o singură modificare – reducerea cotei standard de TVA să fie la 19 (nu 20%) – astfel închidem și simbolic dezastrul produs în 2010- avem spațiu fiscal bugetar predictibil și asigurăm un important consens politic (PNL a anunțat că votează Codul dacă facem 19 în loc de 20), am discutat și este clar posibil ca reducerea TVA să intre în vigoare înainte de 1 ianuarie!”, scrie Ponta pe Facebook.

Premierul adaugă că, de asemenea, a vorbit cu cei doi miniștri și despre scăderea de la 1 iulie a prețurilor medicamentelor cu 20%.

”De la 1 iulie intră în vigoare scăderea prețurilor la medicamente cu 20% – o măsură în sprijinul a milioane de români realizată cu mari eforturi de către Guvern. Ca de fiecare dată în ultimii trei ani noi muncim pentru a îndrepta relele trecutului și a face mai bună viața românilor, ceilalți fac scandal și sunt iresponsabili!”, mai scrie prim-ministrul.

Premierul Victor Ponta se află în Turcia, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi.

Duminică, el a anunțat că va fi externat însă că va trece printr-o perioadă de recuperare, motiv pentru care va cere președintelui Klaus Johannis să-l desemneze pe vicepremierul Gabriel Oprea să exercite toate atribuțiile funcției de prim-ministru în aceste zile.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA