Acasăsinucidere maramuresVEŞTI TRISTE - Actorul italian Raphael Schumacher, care s-a strangulat pe scenă,...

VEŞTI TRISTE – Actorul italian Raphael Schumacher, care s-a strangulat pe scenă, se află în moarte cerebrală

spot_img

DISTRIBUIȚI

Actorul italian Raphael Schumacher, care s-a strangulat, la un teatru din Italia, în timp ce interpreta un personaj care se spânzura, a fost declarat mort din punct de vedere clinic, informează BBC.

Raphael Schumacher, în vârstă de 27 de ani, care a intrat în comă după ce s-a strangulat pe scena Teatrului Lux, s-a aflat în ultimele zile în stare gravă şi nu a răspuns la tratament. Totodată, potrivit doctorilor italieni, acesta ar fi suferit leziuni ireversibile ale creierului.

După o procedură de şase ore, realizată joi pentru a declara moartea cerebrală a actorului, reprezentanţii spitalului în care acesta se află internat au remis o declaraţie de presă. Familia şi procurorul de caz au fost de acord cu donarea organelor actorului, au spus reprezentanţii spitalului, care urmează să realizeze această procedură chirurgicală.

Conform Pisa Today, în urma investigaţiei deschise de anchetatori s-a dovedit că în acest caz a fost vorba despre un accident.

Incidentul a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Teatrul Lux, situat în centrul vechi al oraşului italian Pisa. O serie de şase spectacole erau programate începând de sâmbătă seară până duminică în zori, în cadrul unui eveniment teatral intitulat „Miraje. O noapte Lux”.

În timpul celui de-al doilea spectacol, aflat în curs la ora 00.30, actorul Raphael Schumacher interpreta rolul unui personaj care se spânzura. O spectatoare absolventă de medicină a observat că ceva era în neregulă cu actorul, care părea într-adevăr că se sufocă. Spectatoarea s-a ridicat în picioare în timpul spectacolului şi a strigat: „Omul acela moare cu adevărat”.

Spectacolul a fost oprit imediat, iar organizatorii au încercat să îi ofere primul-ajutor actorului, până la venirea ambulanţei. Tânărul, care era student la Facultatea de Teatru din Pisa, a fost transportat de urgenţă la spital şi a fost internat în stare gravă la terapie intensivă.

Conform companiei de teatru The Thing, care a organizat spectacolele, actorul interpreta rolul unui personaj care se spânzura şi, în acest caz, a fost vorba de un accident.

Zeci de spectatori se aflau în teatru în momentul producerii incidentului.

sursă ştire mediafax.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA