Prețul gazelor plătit de populație va scădea cu 2-3% de la începutul lunii viitoare.
Reducerea vine ca urmare a diminuării cu 6% a tarifelor de distribuţie. Distributorii susţin însă că am putea plăti şi mai puţin dacă am putea consuma gaze din import.
Însă, companiile susţin că ANRE a cerut distribuitorilor să livreze populaţiei doar gaze din producţia internă până în martie anul viitor.
Acum, gazele din producţia internă destinate populaţiei costă 60 de lei fiecare Megawatt oră, iar cele din import pot fi cumpărate şi la 57 de lei. În plus, gazele din depozitele subterane sunt şi mai scumpe: ajung la 85 de lei Megawatt-ul.