AcasăActualitateSocialVESTEA CEA MAI BUNĂ – Guvernul a decis reducerea TVA de la...

VESTEA CEA MAI BUNĂ – Guvernul a decis reducerea TVA de la 24% la 20% începând cu 1 iunie!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Măsura a fost discutată în ședința de luni a Biroului Permanent Național al PSD. Potrivit surselor, premierul Victor Ponta i-a informat pe membrii BNP în legătură cu această măsură care ar urma să fie anunțată marți sau miercuri, în funcție de consultările pe care șeful Executivului urma să le aibă cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

De altfel, la finalul ședinței BNP al PSD, Victor Ponta a fost a sediul BNR pentru a discuta cu Mugur Isărescu despre reducerea TVA de la 1 iunie. Guvernatorul s-ar fi interesat de datele privind spațiul fiscal necesar.

BNR nu a oferit niciun indiciu oficial privind opinia guvernatorului față de intenția guvernului, însă surse apropiate discuțiilor spun că guvernatorul ar fi recomandat ca măsură să fie fezabilă nu doar conjunctural, ci măcar pe termen mediu.

Oficial, după reuniunea conducerii partidului, premierul Victor Ponta a declarat că datele aferente primului trimestru al acestui an indică o colectare peste aşteptări a veniturilor la bugetul de stat, de 3 – 3,5 miliarde lei în plus faţă de programul de încasări, ceea ce permite Guvernului să reducă TVA încă din acest an.

“După primul trimestru, avem o colectare mult peste aşteptări a veniturilor la bugetul de stat, cam în jur de 3 – 3,5 miliarde lei în plus faţă de ceea ce era prevăzut ca program, şi cheltuieli mai mici, iar această situaţie după primul trimestru ne permite să mergem mai departe cu ideea de a avea o relaxare fiscală legată de TVA chiar înainte de intrarea în vigoare a Codului Fiscal la 1 ianuarie”, a spus Ponta, la sediul PSD.

Victor Ponta este adeptul scăderii unitare a cotei TVA, nu diferenţiat pe produse sau servicii: ”Dacă nu faci (reducerea TVA – n.r.) pe tot lanțul, de fapt creezi niște disfuncționalități majore. De asemenea, e aproape imposibil să faci diferența între tipuri de produse, adică de la cele mai scumpe la cele mai ieftine. Nu poți să spui care este carne de lux care este carne obișnuită. Deci, din punctul de vedere al administrării fiscale, evident că reducerea cotei standard de la 24% la 20% este mult mai ușor de administrat decât o cotă diferențiată. (…) Există opinii exprimate de toți specialiștii. În acest moment, mai ales de la momentul la care a crescut de la 19% la 24% efectiv, încasarea a crescut cu 1,5 procente. Deci 5% s-a mărit legal și încasarea doar cu 1,5%. Acum, dacă reducem cu 4 procente, din calculele și analizele făcute de noi de fapt nu se va reduce încasarea efectivă, ci se va reduce diferența aia între cât scria în lege și cât se încasa cu adevărat, pentru că având și un ANAF puternic și având și stimulentul reducerii TVA-ului, cu siguranță evaziunea fiscală va scădea, lucru care s-a întâmplat”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA