AcasăActualitateSocialVESTEA BUNĂ - Guvernul a majorat sprijinul cuplat oferit fermierilor

VESTEA BUNĂ – Guvernul a majorat sprijinul cuplat oferit fermierilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Crescătorii de animale vor primi subvenţii mai mari prin sprijin cuplat. Pentru bovine Guvernul a majorat sprijinul cuplat cu 1.100 de lei pe cap de animal, iar pentru ovine şi caprine cu şapte euro, a anunţat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin.

Sprijinul cuplat este o plată directă care se acordă fermierilor pentru unele sectoare, culturi și specii de animale afectate de anumite dificultăți și care sunt considerate importante pentru România. Pentru a beneficia de schema de sprijin cuplat, care se va aplica în perioada 2015-2020 în sectoarele vegetal și zootehnic, fermierii depun cereri de plată. Schema de sprijin cuplat este finanțată din Fondul European de Garantare Agricolă.

Potrivit ministrului agriculturii, anul acesta se majorează valoarea sprijinului cuplat pentru bovine. „Pentru bovine, de exemplu, introducând sprijinul cuplat, pentru acei care au între 10 și 250 de capete, valoarea pe cap de animal calculată în medie este la 1.600 de lei. La crescătorii de vaci, și pentru lapte, și pentru carne, pe lângă sprijinul de la bugetul de stat, care încet-încet scade, în conformitate cu regulile europene, crește sprijinul european. Anul trecut primeau 500 de lei pe cap, anul acesta vor primi 1.600 de lei pe cap”, a mai spus Constantin, citat de Agerpres. Sprijinul cuplat este acordat fermierilor care au un efectiv de 10-250 de vaci de lapte, 100 de bivoliţe de lapte şi celor care au 10-250 de capete de taurine de carne. Pentru crescătorii de caprine și ovine, anul trecut sprijinul a fost de 28 de lei pe cap de animal. Anul acesta, pentru cei care au între 50 și 250 de capete, vom avea 7 euro suplimentar. „Cred că este un sprijin extrem de consistent, dublu față de ceea ce au primit în anul 2014. Atât putem”, a afirmat Daniel Constantin.

La caprine, efectivul maxim este de 500 de capete, iar efectivul minim este de 50 de capete. Chiar dacă ferma are 300 sau 600 de capre, va primi banii doar pentru 500. Vârsta caprelor şi ovinelor nu trebuie să depăşească opt ani, respectiv şase ani pentru ţapii şi berbecii de reproducţie.

George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a precizat că sprijinul cuplat nu are legătură cu rasa de animale. `Sprijinul cuplat are legătură cu o producție minimă pe cap de animal (lactația minimă 3.700 litri) și cu dovada că se comercializează acel lapte în mod legal, având facturi și toate documentele fiscale în regulă. Rasele de animale sunt punctate pentru proiectele de investiții, acolo există o listă cu rasele autohtone, aclimatizate în România. Ca număr trebuie să ai între 10 și maximum 250 de capete”, a mai spus Turtoi.
Sprijinul voluntar cuplat este forma veche a Articolului 68 din Regulamentul 73 – Ajutor specific în zone defavorizate, conform criteriilor din vechiul PNDR. Începând cu 2015, acest sprijin se extinde în toată ţara pe următoarele sectoare: vaci de lapte, taurine de carne, bivoliţe de lapte, ovine, caprine şi viermi de mătase.

Cristina Zamfirescu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA