VESTE URIAȘĂ PENTRU MILITARI Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a făcut o dezvăluire incendiară. Potrivit acesteia, unii angajați de la stat vor avea salariul mărit cu 200%.
VESTE URIAȘĂ PENTRU MILITARI Șefa Ministrului Muncii a anunțat că militarii vor primi remunerații chiar mai mari de 200%, ei având, în prezent, un salariu minim de 754 de lei.
Salariul minim pentru angajații MApN va crește cu peste 200% până în anul 2021.Cel mai mare salariu din Armată este cel al șefului SMG, care are acum 5.353 de lei. Cel mai mare salariu din Ministerul de Interne este acum de peste 8.000 de lei, întrucât „ei au avut sindicate”, a afirmat Olguța Vasilescu, în luna martie, conform romanialibera.ro.
Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, a precizat și el că noua Lege a salarizării prevede creșteri salariale cuprinse între 1 și 200%, impactul bugetar ca urmare a aplicării actului normativ urmând să fie de 32 miliarde de lei, scria stiripesurse.ro, în luna martie.
Sursă info și foto.
citeşte şi LOTERIA BONURILOR FISCALE – Rezultatele extragerii de ieri, 21 mai